Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Digi 24 consemnează că „împărtășirea credincioșilor se amână pentru o perioadă scurtă de timp, până când se va termina consultarea cu toate Bisericile Ortodoxe și se va găsi altă soluție decât împărtășirea cu lingurițe de plastic. (...) Procedura împărtășaniei a mai fost amânată tot din motive epidemice, în 1829, timp de două luni. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a declarat că au loc consultări la nivelul Bisericilor pentru problema Sfintei Împărtășanii și modalitatea de oferire, aceasta fiind o problemă care ține strict de Biserică, cenzurarea nefiind atributul statului”.
Evenimentul zilei publică un articol cu titlul „Pălmuită și scuipată, Biserica a ajutat țara în pandemie cu aproape 4 milioane de euro”, în care arată că „Biserica Ortodoxă este instituția cea mai lovită din România: nu doar că este supusă unui atac mediatic fără precedent, dar i s-au impus și regulile cele mai drastice pentru a-și putea relua activitatea, după 15 mai. Cu toate acestea, BOR a făcut enorm pentru țară în această perioadă de carantină, nu doar pe plan spiritual, ci și material. Potrivit cifrelor centralizate până pe data de 11 mai inclusiv, valoarea ajutoarelor oferite de Biserica Ortodoxă Română în ultima lună a fost de 18.917.028 lei, adică peste 3,9 milioane de euro”.
Wall Street și alte publicații îl citează pe preşedintele Klaus Iohannis, care a anunțat că serviciile religioase cu participarea credincioşilor vor putea fi organizate, după 15 mai, într-o primă etapă, în curtea sau în faţa bisericii: „O temă pe care eu personal o consider foarte importantă şi ştiu că sunt mulţi români care consideră această chestiune foarte importantă - bisericile. (…) Credincioşii vor purta obligatoriu mască şi vor păstra distanţa de un metru şi jumătate. În a doua şi în a treia etapă aceste condiţii vor fi evident rediscutate, dar noi considerăm că este important să facem un prim pas şi să facem iarăşi posibile serviciile religioase cu credincioşi”.
DC News și Evenimentul zilei semnalează că biserica de lemn din Tăuții Măgherăuș, județul Maramureș, a fost vandalizată cu vopsea. „Cel care a scris pe locașul de cult cuvintele care nu pot fi reproduse era supărat pe boxele scoase de preot, în fiecare zi, în fața intrării, la care credincioșii puteau asculta, de la ferestre, Sfânta Liturghie.” Poliția locală a deschis un dosar penal pentru a afla identitatea autorilor, a căror faptă se încadrează la infracțiunea de distrugere. Tudor Călin Zarojanu