Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Agerpres consemnează că Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de condoleanţe Arhiepiscopiei îndoliate a Sucevei şi Rădăuţilor, miercuri, 20 mai 2020, în contextul trecerii la cele veşnice a IPS Pimen, „ierarh venerabil al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, arhipăstor misionar şi harnic, apărător înţelept al tradiţiei ortodoxe româneşti şi al monumentelor istorice bisericeşti. Împreună cu ierarhii Sfântului Sinod, cu preoţii, monahii şi credincioşii îndoliatei Arhiepiscopii a Sucevei şi Rădăuţilor, înălţăm în aceste zile rugăciuni pentru odihna sufletului său în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi”.
Mesaje de condoleanțe au mai transmis Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Custodele Coroanei, primarul municipiului Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” din acest oraș și președintele României, Klaus Iohannis, care afirmă că este un moment de tristeţe pentru întreaga Biserică Ortodoxă, arătând că IPS Pimen a fost „un păstor cu har”, care „şi-a consacrat eforturile misionare păstrării identităţii româneşti”. Șeful statului român a remarcat, de asemenea, că Biserica Ortodoxă Română a participat consistent la efortul naţional de combatere a pandemiei de COVID-19.
Radio Europa Liberă și Știri pe surse semnalează că la Constanța și Cluj Napoca procurorii au clasat plângerile referitoare la împărtășania cu o singură linguriță, motivația fiind că infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor nu există fără proba că boala a fost transmisă de cel acuzat.
Viața liberă anunță că Dan Eugen Drăgoi, conf. univ. la Facultatea de Arte din Galaţi şi dirijor la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „N. Leonard”, este câştigătorul Premiului I (Absolute Winner), la secţiunea Muzică pentru teatru, din cadrul Film Music Contest 2020, o competiţie care s-a bucurat de participarea unor concurenţi din toată lumea, dar şi de un juriu prestigios. „Cu festivitate de deschidere la Londra, Film Music Contest 2020 nu s-a putut bucura, din cauza pandemiei actuale, de o gală a câştigătorilor, festivitatea de premiere fiind transmisă on-line. Dan Eugen Drăgoi este singurul din România care s-a numărat printre finalişti şi a reuşit să devanseze la secţiunea sa concurenţi din Grecia, Italia, Marea Britanie, Austria, Portugalia şi Australia. Din juriu au făcut parte personalități din industria muzicii mondiale. Compozitorul este fiul preotului Eugen Drăgoi”.