Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Adevărul și alte publicații au informat despre sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, „considerat cel mai important sfânt al Bisericii, lucru relevat chiar de către Iisus: «Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul» (Matei 11, 11). Este numit şi Înaintemergătorul Domnului omul născut cu 6 luni înainte de Mesia, cel care a vorbit despre venirea Acestuia şi necesitatea întoarcerii la pocăinţă a oamenilor. La fel cum Iisus S-a născut în chip minunat din Fecioara Maria, şi Ioan Botezătorul s-a născut printr-o minune în familia a doi soţi bătrâni, Elisabeta şi Zaharia, aceasta fiind prevestită cu 800 de ani înainte, în Vechiul Testament: Glasul celui ce strigă în pustie: gătiţi calea Domnului, drepte faceţi căile Lui (Isaia 40, 3)”, amintește ziarul.
Evenimentul zilei, Libertatea, PRO TV și altele consemnează reacția purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, față de panourile stradale apărute în București și în care bătrâni își prezintă diverse orientări sexuale: „A promova public, adică inclusiv în văzul copiilor cu bunici decenți de mână, personaje care își afirmă țanțoș bi-orientarea sexuală, ca și cum ne-ar comunica ceva esențial pentru binele nostru comun, indică în primul rând nivelul înalt de trivialitate al concepției ideologice ce animă asemenea acțiuni (...). A face din sexualitate temă a intimității prin excelență, un subiect de publicitate stradală, spune foarte multe despre direcția în care suntem invitați de ideologii zilei să privim și să ne urnim”. El a adăugat: „Nu în ultimul rând, ar trebui observat contextul conturat recent și în spațiul românesc inundat perfid de teme suspect de stringente precum «educația sexuală obligatorie» de la vârste cât mai fragede, sau elucubranta «ideologie de gen»”.
Curierul Național publică „Gânduri la vreme de restriște” ale președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, care, vorbind despre pandemie, spune: „Haideți să considerăm că, în mijlocul acestui rău
imens, am câștigat în comunicare, în dialog și în omenie. Văd zilnic români care se duc să hrănească alți români, care împart hrană și măști, care duc vitamine pentru întărirea imunității organismului (...). Aceștia trebuie prețuiți și încurajați. Văd și români nepăsători, egoiști, sperjuri sau cinici, iresponsabili sau răi. Aceștia trebuie veștejiți și pedepsiți. Legile curente și cele excepționale, regulile de viețuire și de conviețuire nu se discută, ci se aplică”.