Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat - păzirea poruncilor) Luca 18, 18-27 În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să
Revista presei
Capital și alte publicații semnalează că, în contextul prelungirii stării de alertă, Patriarhia Română le reamintește credincioșilor regulile privind desfășurarea slujbelor în biserică. Toți credincioșii trebuie să le respecte, întrucât au menirea „să protejeze propria noastră sănătate și sănătatea celor din jurul nostru”. Se reiterează că, în interiorul bisericii, folosirea măştilor de protecţie este obligatorie pentru toţi participanţii la slujbe, cu excepţia slujitorilor bisericeşti care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană.
Știri pe surse anunță că Episcopia Italiei a înființat Parohia „Înălțarea Domnului” în Sassari, pe insula Sardinia din vestul Peninsulei Italice. Aceasta aduce Biserica mai aproape de româncele care lucrează ca îngrijitoare de bătrâni (badante) în orașele Sassari și Alghero și nu se pot deplasa prea departe pentru a participa la slujbe. Este cea de-a patra parohie de pe insulă.
Același site scrie că 344 de parohii și capele din Ialomița și Călărași au raportat pentru perioada aprilie-iunie activități filantropice în cadrul cărora au oferit sprijin material și financiar în valoare totală de 987.597 de lei. Activitățile s-au concretizat în peste 22.000 de intervenții filantropice care au vizat: 3.198 de copii aflați în situații de risc, 5.793 de vârstnici, 9.074 de persoane aflate în dificultate, 4.294 de familii aflate în situații delicate, 56 de persoane cu dizabilități şi 186 de persoane din alte categorii. De la începutul stării de urgență, Biserica Ortodoxă Română a contribuit cu 20.896.872 de lei la ajutorarea spitalelor și a persoanelor defavorizate.
Obiectiv de Suceava relatează că arhimandritul Mănăstirii Putna, starețul Melchisedec Velnic, și mai mulți clerici, parte din ei mitrofori, din regiunea Cernăuți, Ucraina, au participat la prăznuirea lui Ștefan cel Mare și Sfânt în biserica din localitatea nord-bucovineană Ropcea, una dintre localitățile în care cea mai mare parte a locuitorilor este de naționalitate română. A fost prezent și Mitropolitul Meletie al Cernăuților.
Din aceeași publicație aflăm că Secția ATI a Spitalului Municipal Rădăuți a primit 5 noi monitoare de funcții vitale Drager Vista 120 S și 5 injectomate automate SN 50C6 printr-o donație mijlocită de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Patriarhia Română. Traian Andronachi, managerul Spitalului Municipal Rădăuți, spune că este o reală bucurie să știe că Biserica este alături de comunitate, de oamenii greu încercați în aceste vremuri și care au nevoie de îngrijiri medicale.