Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Știripesurse.ro anunță că Arhiepiscopia Bucureştilor oferă gratuit tinerilor bucureşteni cu vârsta între 14 și 25 de ani cinci trasee pietonale cu ghidaj pentru a cunoaşte valorile spirituale și culturale ale Capitalei. Programul dezvoltat de Sectorul învățământ și activități cu tineretul al arhiepiscopiei, în parteneriat cu Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, este disponibil pe parcursul lunii august, cu posibilitatea de prelungire până la 15 septembrie. „Obiectivele proiectului sunt multiple: promovarea patrimoniului cultural și spiritual în rândul tinerilor, oferirea unei alternative sănătoase de petrecere a timpului liber, sprijinirea parohiilor din Arhiepiscopia Bucureștilor în vederea implementării și dezvoltării de programe și activități de tineret, ridicarea gradului de responsabilitate față de moștenirea culturală a Bucureștilor și familiarizarea tinerilor cu istoria anumitor biserici și monumente istorice din București”, anunţă organizatorii. Programul „Cetatea Bucureștilor. Istorie, cultură, spiritualitate” a fost gândit ca o alternativă de petrecere a timpului liber, în contextul pandemiei de COVID-19, care a împiedicat organizarea taberelor de vară sau a altor activităţi similare.
Adevărul și restul presei consemnează declarația preşedintelui României, Klaus Iohannis, conform căreia „la 14 septembrie începe noul an şcolar preuniversitar pentru majoritatea elevilor. Vor merge efectiv, fizic, la şcoală. Pentru a ţine cont de pandemie, în fiecare şcoală au fost elaborate trei scenarii, în funcţie de numărul de bolnavi din localitate. Criteriile sunt general valabile, nu doar pentru şcoli”. Scenariul verde înseamnă mai puţin de un caz nou la mia de locuitori, scenariul roşu mai mult de trei bolnavi pe zi în ultimele 14 zile și determină folosirea şcolii on-line, și scenariul galben între 1 şi 3 persoane detectate pozitiv cu noul coronavirus la mia de locuitori, în ultimele 14 zile. În acest caz, au prioritate să meargă la şcoală preşcolarii, elevii din clasele 0-4 şi elevii din anii terminali. Restul claselor vor face ore on-line, dar şi la şcoală, prin rotaţie. „Învăţământul on-line e acceptat drept învăţământ normal. Se predă materie şi lucrurile merg mai departe când nu se pot ţine cursuri fizice. Decizia se ia pentru fiecare şcoală în parte la nivel de judeţ, la propunerea şcolii, a ISJ, împreună cu ceilalţi factori din comandamentul judeţean.”