Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Știri pe surse semnalează articolul intitulat „Revitalizarea Bisericii Ortodoxe Române. Reflecții personale”, publicat de Centrul de Studii Ortodoxe (Centre for Orthodox Studies) și semnat de George Alexander, unul dintre fondatorii Societăţii Orthodoxy Cognate Page. Articolul prezintă o scurtă istorie a Bisericii noastre, cu accent pe tranziția de la perioada comunistă la contemporaneitate. Considerată „o nouă eră în istoria ortodoxiei românești”, perioada Patriarhatului Preafericitului Părinte Daniel este văzută ca o revitalizare la nivel administrativ, social, mediatic, educativ și interconfesional. În articol sunt evidențiate eforturile Bisericii Ortodoxe în sprijinirea persoanelor defavorizate, mai ales în timpul pandemiei, dar şi demersurile de responsabilizare a laicilor, programele educaţionale şi catehetice, relaţiile cu autorităţile de stat şi cu celelalte culte religioase din ţară.
Tot Știri pe surse anunță extinderea programului anual „Un ghiozdan echipat pentru un copil vulnerabil, o șansă la educație performantă și la un viitor mai bun”, desfășurat de Protopopiatul Gherla și filiala locală a Asociației Filantropia Ortodoxă, care include 60 de copii proveniți din familii defavorizate, cu risc de excluziune socială și de abandon școlar. Campania a ajuns la a opta ediție și își propune să determine implicarea comunității în susținerea acestor copii, dintre care unii trăiesc în familii monoparentale sau sunt crescuți de familia extinsă. Copiii vor primi câte un ghiozdan în care vor găsi: un penar echipat, caiete, substanțe igienico-sanitare și mască de protecție pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus.
Avantaje publică un documentar despre „Patru icoane din România care fac minuni”, și anume: „icoana cu trei mâini a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț; icoana Maicii Domnului de la Ghighiu; icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Pasărea; icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nămăiești”. „Se spune că orice icoană este purtătoare de har. Ea are puterea de a transforma în bine gândul și mintea omului care se roagă. Și, dacă prin rugăciune omul se înfățișează înaintea lui Dumnezeu sincer și cu sufletul curat, se creează o punte între divinitate și sufletul omului care se roagă. Iată de ce ni se întâmplă să capitulăm în fața unei icoane și să ne deschidem toate porțile ferecate ale inimii. Pentru că icoanele chiar fac minuni”, scrie publicația.