Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Continuă ecourile legate de sărbătoarea Sfintei Cruci. Adevărul scrie că sute de oameni au participat la hramul Mănăstirii Prislop, locul unde se află mormântul părintelui Arsenie Boca. Slujba religioasă a fost săvârşită de Episcopul Gurie al Devei şi Hunedoarei şi Episcopul Andrei al Covasnei şi Harghitei, împreună cu un sobor de preoţi. După Sfânta Liturghie, soborul slujitor a săvârşit o slujbă de pomenire la mormântul părintelui Arsenie Boca, aflat în cimitirul aşezământului monahal. La Mănăstirea Prislop se află și mormântul domniţei Zamfira, fiica domnitorului muntean Moise Vodă Basarab, refugiată în Ardeal după ce tatăl ei a fost ucis. Mănăstirea Prislop este un loc de pelerinaj pentru români din toate colţurile ţării, care vin la mormântul duhovnicului Arsenie Boca, mai amintește publicația.
Ziare.com scrie că, deși mai sunt trei luni, bisericile din Germania se pregătesc să țină slujbele de Crăciun în piețe, pe stadioane de fotbal și în cinematografele în aer liber. Deoarece nu se știe ce reguli se vor aplica în perioada aceea, sunt în curs de dezvoltare și noi formate, cum ar fi Liturghiile digitale. La Cottbus, de pildă, au loc de câteva săptămâni discuții preliminare privind o slujbă pe stadionul local. Biserica Protestantă din Germania (EKD) are experiență cu slujbele pe stadioane, iar Bedford-Strohm, președintele consiliului EKD, s-a declarat convins că oamenii nu se tem de vremea rea și de frig. Se lucrează și la pagini de internet cu instrucțiuni pentru slujbe la domiciliu.
Știri diaspora și restul presei relatează despre uciderea lui Don Roberto Malgesini, în vârstă de 51 de ani, paroh al bisericii din cartierul San Rocco, care a fost înjunghiat în spate în Piazza San Rocco, pe drumul care ducea spre biserică. Criminalul a fost prins. Conform surselor, ar fi vorba despre un cetățean străin cu probleme psihice, ale cărui date personale nu au fost furnizate. Ambulanța și manevrele de resuscitare au fost inutile, scrie sursa citată. Medicii au putut constata doar decesul. Preotul, cunoscut în cercurile de voluntari sociali, fusese mult timp în fruntea asistenței persoanelor fără adăpost, străini și marginalizați și în fiecare dimineață lucra cu mai mulți voluntari la livrarea micului dejun persoanelor fără adăpost și migranților.