Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
q Evenimentul zilei informează că în data de 30 septembrie 2020, la Catedrala Patriarhală, a avut loc ceremonia de sărbătorire a 13 ani de la întronizarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Daniel, care a afirmat, cu această ocazie, că în toți acești ani a simţit binecuvântarea lui Dumnezeu mai ales prin lucrarea în comuniune, alături de membrii Sfântului Sinod, ajutaţi de cler, credincioşi şi de autorităţile centrale şi locale de stat, spre binele poporului român: „Aceşti ani de slujire ne-au arătat că, atunci când ne ascultăm reciproc şi ascultăm împreună de Hristos Domnul, rezultatul acestor ascultări smerite se transformă în lucrări vizibile şi tainice”.
q Monitorul de Suceava relatează că, în pofida vremii reci și ploioase, sute de credincioşi din Vicovu de Sus, Rădăuţi, au ţinut să fie prezenţi duminică, 27 septembrie, la Sfânta Liturghie săvârșită de PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”. În cuvântul său de învățătură a subliniat: „Sfânta noastră Biserică, iubiți credincioși, corabia aceasta are un Cârmaci, are pe Cineva care duce și conduce. Cine o fi Acela? Este Însuși Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel ne zice că Biserica are Cap și are trup. (...) Ce învățăm de aici? Faptul că Dumnezeu își conduce Biserica, nu noi, oamenii. (...) Pe marea vieților noastre, la cârma corabiei stă Domnul nostru Iisus Hristos, care a zis: «Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui»”.