Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Digi24, Timp Online, Mediafax, Ziare.com, Business Magazin consemnează reacția Bisericii Ortodoxe Române după instituirea noilor restricții pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19, care afectează direct sărbătorirea Sfintei Parascheva, în 14 octombrie, la Iași, unde are loc în fiecare an unul dintre cele mai mari pelerinaje de la noi din țară. „Biserica nu se opune măsurilor luate pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, însă cere ca restricțiile să nu afecteze libertatea religioasă și să nu conducă la «contrarierea și tulburarea oamenilor credincioși care compun majoritatea copleșitoare a societății românești»”, afirmă purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu. El a precizat, totodată, că „bisericile sunt prin natura lor spații ale decenței, curățeniei și ordinii, nu ale dezordinii. Desigur, regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măștii în anumite momente și la păstrarea distanței de 1,5 m între persoane se impun inclusiv în spațiile liturgice și trebuie riguros respectate. Ceea ce în toată perioada de până acum s-a făcut în mod exemplar, în cadrul tuturor cultelor religioase din România. Biserica Ortodoxă Română a fost și rămâne implicată într-un mod fără precedent și fără termen de comparație inclusiv în plan caritabil, prin ajutorul consistent oferit persoanelor vulnerabilizate de pandemie, dar și multor spitale din România”.
Monitorul de Suceava semnalează că, de Ziua educației, în sala de conferințe a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a avut loc prima ediție a Forumului județean al profesorilor de religie. Evenimentul, la care au participat profesori de religie din județ dar și elevi, a avut mai multe module, fiind organizat în cadrul Anului omagial al pastorației părinților și copiilor, 2020, așa cum a fost declarat în Patriarhia Română. Manifestarea a fost organizată de prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar de specialitate, împreună cu arhid. prof. dr. Bogdan-Mihai Hrișcă, consilier la Sectorul educațional-teologic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. În cele două miniexpoziții prezentate participanților s-au regăsit volume publicate de profesori, unele împreună cu elevii, materiale audio-video pentru uzul intern al școlii, lucrări premiate în concursuri naționale și internaționale, icoane lucrate în ateliere de creație și multe altele.