Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Știri pe surse semnalează că, după ce s-a anunțat că și pelerinajul de la București, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, va fi interzis, putând participa doar bucureștenii, Patriarhia Română a reacționat prin purtătorul său de cuvânt, Vasile Bănescu: „Exercițiile negative de imaginație, la cel mai înalt nivel, referitoare la comportamentul oamenilor credincioși (declarați aprioric suspecți), la capacitatea de organizare a Bisericii (altfel partener social exemplar al autorităților) și la importanța prezenței și manifestării faptului religios în societate pot fi realmente ofensatoare. (…) Pelerinajul, organizat riguros, în condiții excepționale de respectare a unor reguli aplicate drastic (…), este nu doar una dintre expresiile profunde ale libertății religioase responsabile, ci, în actualul context, și o formă benefică de încredere și de respect față de majoritatea oamenilor cuminți și credincioși ai acestei țări”.
Evenimentul zilei relatează comentariul judecătoarei Adriana Stoicescu, postat pe pagina sa de socializare, în legătură cu pelerinajul de la Iași: „Cu ce te deranjează bătrânica cu flori de câmp în mână care vrea să se închine la Sfânta ei? A, propagă virusul ucigaș… Dar parada ta, față de care bătrânica nu se împotrivește, este cumva sterilizată? Îmbulzeala de la metrou e? (…) Imaginea femeii îngenuncheate în fața unei biserici închise, dar păzită de jandarmi, este imaginea României moarte. (…) Ne puteți închide bisericile, dar nu ne veți putea lua Credința. Credința nu e despre oameni, despre cărți sau cântece, ci despre El și iubirea Lui. Iar asta nu mai puteți nici controla și nici închide”.
În Capital, Adrian Papahagi scrie: „Brutalitatea cu care a fost interzis, fără consultare cu Biserica, pelerinajul de Sfânta Parascheva arată un stat primitiv, disprețuitor față de cetățean. BOR este un excelent organizator. Se puteau organiza grupuri mici de pelerini, veniți în mașini individuale din diverse parohii din țară. Se putea limita numărul pelerinilor, se putea organiza pelerinajul exclusiv în aer liber, cu condiții de spațiere în coadă, cu programări pe tranșe orare, cu mască și fără contact cu racla Sfintei. (...) Din păcate, autoritățile par să trateze cu ură orice ține de credință. (...) Ce s-a obținut? Radicalisme, ură, vrajbă. (...) Un guvern care își respectă cetățenii nu poate trata cu brutalitate nici activitatea din care aceștia își câștigă viața și plătesc impozite, nici nevoile spirituale și culturale ale oamenilor”.