Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Ziarul de Iași publică mesajul Patriarhului Daniel la slujba de înmormântare a fostului primar al Iaşiului, Constantin Simirad, oficiată de un sobor de patru preoţi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Cei care au dus sicriul au fost echipaţi în combinezoane şi cu măşti de protecţie, pentru a elimina orice risc legat de COVID-19. Trupul neînsufleţit al fostului primar a fost depus în cimitirul „Eternitatea” din Iaşi. „Primar respectat al municipiului Iaşi, om de cultură şi demnitar cu o bogată activitate civică. În cele aproape opt decenii de viaţă pământeană, domnul Constantin Simirad a înmulţit cu inteligenţă, hărnicie şi generozitate talanţii primiţi la venirea sa pe lume”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în mesajul său.
Știri pe surse anunță că Sala „Th. Pallady” a Bibliotecii Academiei Române găzduiește, începând din 6 aprilie, expoziţia „Mănăstirea Voroneț, 533 de ani de la înființare, 30 de ani de la redeschidere”, fiind o sinteză retrospectivă a celor peste 500 de ani de istorie și cultură la Mănăstirea Voroneț. Sunt expuse vechi manuscrise copiate sau redactate în mănăstire, precum Sfântul Efrem Sirul, Cuvântări, manuscris slavonesc de la 1550 realizat de Ioan Călugărul, documente emise de domnitorii moldoveni. Între exponate se află şi celebrul Codice Voronețean (Noul Testament din secolul al XVI-lea), dăruit Academiei Române, în anul 1883, de Ion G. Sbiera, precum și Psaltirea voronețeană, donată de Dimitrie A. Sturdza. Pe simeze sunt expuse fotografii reprezentative ale celebrei fresce care împodobește Biserica „Sfântul Gheorghe” a mănăstirii, supranumită „Capela Sixtină a Răsăritului”.
Tot Știri pe surse semnalează că la Editura TRINITAS a apărut lucrarea „Lumina Educației - Bucuria cooperării dintre Familie, Biserică și Școală”, care cuprinde mărturii despre relevanța și actualitatea educației religioase realizate atât în mediul școlar, cât și în cel eclesial și familial. Cartea are 560 de pagini şi este structurată în 10 capitole. Colectivul de autori este format din personalități ale vieții religioase, culturale și educaționale din țară și străinătate.
Blacknews și altele scriu că autorităţile franceze au prelungit luni cu 24 de ore arestarea preventivă a cinci femei din aceeaşi familie, printre care o tânără de 18 ani suspectată că intenţiona comiterea unui atentat. Conform unor surse apropiate anchetei, erau vizate biserici din oraşul Montpellier, sudul Franţei.