Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Știri pe surse relatează că Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a binecuvântat crucile care vor fi amplasate pe noua biserică din Giroc şi i-a felicitat pe cei care au contribuit la edificarea lăcașului de cult. Alături de credincioși, la eveniment au participat şi reprezentanții autorităților locale și județene. Piatra de temelie a fost sfinţită de Mitropolitul Ioan în anul 2016. Parohia Giroc numără în prezent 580 de familii, cu 1.760 de credincioși.
Tot Știri pe surse semnalează că Episcopul Emilian Birdaş a fost pomenit la împlinirea a 25 de ani de la trecerea sa la cele veşnice. Sfânta Liturghie şi slujba Parastasului au fost oficiate, duminică, de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, în Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeș, necropola ierarhului care a reînfiinţat episcopia. „Ne-am reunit ca să-l pomenim pe cel care ne-a fost părinte și înaintaș. Mie personal mi-a fost foarte drag ca, astăzi, să-mi aduc aminte de momentul hirotoniei în treapta diaconiei. În 24 iulie 1992, Episcopul-vicar al Eparhiei Aradului, Emilian, m-a hirotonit la Mănăstirea Hodoș-Bodrog. Dumnezeu să-l odihnească și să așeze sufletul lui râvnitor și evlavios în Împărăția Luminii și Învierii”, a declarat înaltul ierarh.
Adevărul consemnează declarația lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, conform căruia reprezentanţii cultelor religioase din România au solicitat modificarea legii „excesive” privind înmormântările cazurilor de COVID-19: „Modificarea unei legi draconice, concepute sub presiunea izbucnirii unei epidemii şi a necunoscutului care o însoţea, o lege care prin urmările ei directe afectează şi azi (...) familiile îndurerate ale celor decedaţi de COVID-19, care nu-i pot înmormânta pe aceştia demn şi conform tradiţiei religioase în care s-au născut, a devenit imperios necesară”.
Ziarul Unirea scrie despre intenţia Consiliului Județean Alba de a finanța, anul acesta, 167 de parohii cu suma totală de 1,1 milioane de lei, bani necesari pentru continuarea unor construcții la biserici sau reabilitări, izolări termice, schimbări de geamuri și uși. Proiectul de hotărâre privind acordarea de sprijin financiar unor unităţi de cult din judeţul Alba va fi supus spre aprobare consilierilor județeni în ședința de luni, 12 aprilie. Sumele pe care le primesc parohiile variază între 2.000 și 140.000 de lei.