Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Timp online anunță că Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, va săvârși Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite în Biserica Protopopiatului Bistrița (de la Coroana), vineri, 16 aprilie, de la ora 15:30. După slujbă va avea loc lansarea cărților din colecția „Nordul Dreptei Credințe”, apărute la Editura Felicitas a Episcopiei Europei de Nord.
Observatorul prahovean semnalează că Biserica „Înălțarea Domnului”/„Eroilor” din Ploiești are clopotniță nouă cu ceas. „Timpul nostru nu devorează, nu descompune, nu omoară, ci urcă spre veșnicie câtă vreme Veșnicia este prezentă în timp”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a bisericii, care este unul dintre cele mai impunătoare edificii de cult din Prahova. Noua clopotniță cu ceas a fost inaugurată la începutul acestei săptămâni.
Oltenașul consemnează că Parohia Motru II din judeţul Gorj, împreună cu parohiile învecinate, a donat Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 1 din municipiul Motru 20 de paturi cu saltele şi lenjerie, plus o mochetă, necesare pentru formarea unei noi grupe de preşcolari. Acţiunea caritabilă a avut loc în colaborare cu Primăria municipiului Motru şi se înscrie într-un proiect mai amplu al bisericii cu hramurile „Sfânta Treime” şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva”. În luna martie, preoţii slujitori la acest sfânt lăcaş au început o campanie de colectare de fonduri pentru a sprijini comunitatea locală. Astfel a fost achiziţionat, în parteneriat cu primăria, un aparat de oxigen necesar tratării pacienţilor bolnavi de COVID-19, internaţi la Spitalul Municipal.
Obiectiv de Suceava scrie că Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Berchișești este una dintre cele circa 100 de parohii din județul Suceava unde se derulează programul „Școala de duminică” al arhiepiscopiei. Pe lângă biserică, se implică în acest proiect şcoala gimnazială și primăria. „Duminică de duminică, părintele paroh Florin Dura, doamna director prof. Loredana Dura, doamna primar Violeta Țăran, alți profesori și un pictor bisericesc, domnul Ioan Turtusan, au devenit, alături de copiii și tinerii comunei, adevărați «zugravi de îngeri», în atelierele de pictură de icoane, dar și într-o serie de evenimente cultural-educaționale dintre cele ce ar putea deveni oricând normă și inspirație pentru alte și alte școli”, precizează site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.