Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Agerpres, Bursa şi altele relatează cuvintele Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostite sâmbătă seară la ceremonia de primire a Sfintei Lumini pe Colina Bucuriei de la Catedrala Patriarhală: „Anul acesta, 2.500 de persoane au fost lăsate să intre în Basilica Sfântului Mormânt, în Biserica Mare. (…) S-a văzut bucuria credincioşilor prezenţi, printre care şi părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, ca reprezentant al Patriarhiei Române. (...) Deci, această binecuvântare este o încurajare pentru noi. (…) A fost posibil acest eveniment anul acesta mai uşor, şi anume intrarea mai multor credincioşi pelerini în Biserica Sfântului Mormânt, şi datorită faptului că în Israel, ca urmare a vaccinării unui procent foarte mare din populaţie, s-au relaxat măsurile sau restricţiile impuse anul trecut”. Patriarhul României a apreciat că acesta „este un pas spre o posibilă redeschidere a pelerinajelor” și a completat că, „începând cu 23 mai, sperăm şi noi să putem trimite din nou grupuri de pelerini, desigur de preferinţă pelerinii vaccinaţi, care să reia vizitele, pelerinajele în Locurile Sfinte”.
Adevărul de Hunedoara relatează că, în noaptea de Înviere, în bisericile din Deva şi Hunedoara, mii de oameni au participat la slujbă, după ce în urmă cu un an cei mai mulţi dintre români au privit slujbele de sărbători la televizor sau în transmisiuni online. Cele mai aglomerate locuri au fost catedralele, însă credincioşii au venit în număr mare şi la micile biserici „de cartier”. În Deva, toate bisericile sunt iluminate arhitectural, iar înfăţişarea lor nocturnă a contribuit la atmosfera de sărbătoare din noaptea Învierii. Relatări similare despre bisericile din toată țara se regăsesc în mai toată presa românească.
Libertatea informează că a fost descoperită intactă o Evanghelie în biserica arsă complet de la Topești, județul Vrancea, în Vinerea Mare. Pompierii din Focşani şi Vidra au intervenit cu mai multe autospeciale atunci, iar la sfârșitul intervenției au descoperit că Sfânta Evanghelie era intactă, ceea ce pentru ei este o minune. Focul s-a manifestat generalizat la biserica din Topești și nu s-a putut împiedica distrugerea completă a lăcașului de cult.