Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Știri pe surse scrie că Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a oficiat miercuri Sfânta Liturghie la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. După slujbă, ierarhul a vorbit despre cultul moaștelor în Biserica Ortodoxă, arătând că acesta are legătură cu învierea și viața veșnică, și nu cu ritualuri ale morților: „Sfintele moaște nu sunt mumificări sau îmbălsămări, așa cum înclină unii să creadă. Incoruptibilitatea trupurilor sfinților este o minune a lui Dumnezeu în viața lor. Cine ar fi avut interesul să-l mumifice pe Sfântul Dimitrie cel Nou, care a fost văcarul satului, sau pe Sfânta Filofteia, care a fost o copilă de țăran?” Ierarhul l-a citat pe Sfântul Ioan Gură de Aur, care afirma: „Nu te uita la trupul martirului care zace gol fără suflare, ci uită-te la faptul că în el există o putere mai mare chiar și decât sufletul lui, care este harul Sfântului Duh, ce ne încredințează de Înviere”.
Bună ziua, Brașov relatează că a fost sfinţită Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Cristian, ctitorită de o familie din comună. Slujba de sfinţire a lăcaşului din Parohia Cristian III a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului. Biserica a fost ridicată în stil maramureşean, alături fiind casa parohială, clopotniţa şi o troiţă, iar intrarea se face pe o poartă de lemn construită tot în stil maramureşean. La final, preotul paroh de la Cristian III a fost hirotesit sachelar, iar ctitorii lăcaşului de cult, familia Viorel şi Daniela Mureşan, cu fiica Sonia-Ioana, au primit Distincţia „Crucea şaguniană pentru laici”.
Monitorul de Suceava anunță că au fost premiaţi câștigătorii Concursului național catehetic „Biserica - familia românilor de pretutindeni”, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Festivitatea a debutat cu săvârșirea unei slujbe de Te Deum, oficiată de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, în biserica-muzeu cu hramul ,,Înălțarea Domnului” şi aflată în incinta Muzeului Satului Bucovinean. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul a subliniat importanța activității catehetice în rândurile tinerilor și nevoia de implicare a preoților în colaborare cu profesorii de religie, prin organizarea unor întâlniri catehetice la nivel de școli și parohii.