Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Știri pe surse îl citează pe Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, care a afirmat, sâmbătă, la oficierea slujbei de pomenire a istoricului Nicolae Iorga, de la naşterea căruia s-au împlinit 150 de ani, că acesta din urmă a fost un susținător al proiectului de construire a Catedralei Mântuirii Neamului. Savantul s-a implicat în dezbaterile din perioada interbelică cu privire la amplasarea și înfăţişarea viitoarei catedrale, a precizat ierarhul, care l-a numit pe Nicolae Iorga „patriarhul culturii române” şi a adăugat că „s-a ocupat cu foarte multă atenție de istoria Bisericii neamului românesc, lucru care se reflectă în sutele de studii, articole și recenzii ce privesc trecutul ei și mai ales în sinteza sa, intitulată «Istoria Bisericii românești și a vieții religioase a românilor» care, pentru importanța ei, a fost publicată în mai multe ediții”.
DC News publică un interviu cu prof. univ. dr. Mihai Coman, primul decan al Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii Bucureşti, în care susţine că jurnalistul care spune ceva de bine de Biserică este arătat cu degetul de către colegi: „Discursul anticlerical este în primul rând discursul jurnaliştilor români. E un fenomen interesant, adică un jurnalist care spune ceva de bine de Biserică este arătat cu degetul de către colegi, care îl consideră cumva arhaic, tradiţionalist, cine ştie cum. Şi, pe de altă parte, este şi o chestiune de bonton, în sensul de succes de vânzare (...). Dacă am pe unul care s-a îmbătat şi a intrat cu maşina în gard, nu faci o ştire. Dar când este fie un artist, un actor arhicunoscut, un lider politic, fie un lider clerical, e altceva (...). Noi suntem o presă care e tabloidizată cam peste tot. E ca un virus care stă în corp şi nu îl mai simţi! E o tabloidizare simbiotică!”
Știri pe surse consemnează că Parlamentul European a organizat un seminar despre viitorul politicilor comerciale ale UE, în cadrul căruia a vorbit, din partea Comitetului Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă UE (CROCEU), pr. George Vâlcu, care a subliniat necesitatea recentrării politicilor comerciale de pe profit pe persoana umană și nevoile ei reale. Moderația este cheia, nu creșterea în sine, a spus pr. George Vâlcu, care a punctat că, folosind „o expresie din Evanghelie, putem spune că nu omul a fost făcut pentru comerț, ci comerțul pentru om”. Pr. George Vâlcu este secretarul Biroului Permanent al Bisericii Ortodoxe Române la Bruxelles, care este cea mai mare din Uniunea Europeană.