Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Ora de Mediaș anunță că Biserica „Învierea Domnului” din Dumbrăveni, judeţul Sibiu, a fost sfințită duminică de către Înaltpreasfinţitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, care a așezat sărbătoarea Sfântului Andrei Șaguna ca al doilea hram al bisericii, iar apoi a oficiat Sfânta Liturghie. În cuvântul său, ierarhul a tâlcuit Evanghelia Vindecării orbului din naștere: „Săvârșind minunea, îl convertește Mântuitorul pe acest om și îl transformă într-un mărturisitor și apărător al Lui. (...) Mântuitorul le arată că nici el, nici părinții lui nu au greșit, ci a fost aceasta pentru a se împlini voia lui Dumnezeu. Deci, noi știm că putem greși, că păcatele noastre pot avea urmări asupra noastră și a urmașilor noștri, dar mai știm un lucru, și anume că Dumnezeu, prin rânduiala Lui, și când ne dă o suferință, ne-o dă spre mântuirea noastră, nu spre pieirea noastră”.
Știri Neamț relatează că şase ierarhi și 60 de preoți au participat la sfințirea bisericii cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Cracăul Negru, județul Neamț, la 22 de ani de la punerea pietrei de temelie și la împlinirea vârstei de 77 de ani ai principalului ctitor, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. „Evenimentul a căpătat amploare atât datorită actului divin în sine, cât şi prezenţei la slujba de târnosire a șase ierarhi: Înaltpreasfinţiţii Părinţi Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Calinic, Arhiepicopul Sucevei și Rădăuților, Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Preasfinţiţilor Părinţi Ignatie, Episcopul Huşilor, și Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei.”
Ziare.com și România TV semnalează că de mai mulți ani preotul militar Ionel Vrînceanu, parohul Bisericii „Sfântul Ilie Tesviteanul” din Focșani, derulează proiectul „O șansă pentru fiecare”, cu ajutorul unor profesori voluntari din oraș. Beneficiarii sunt elevi care doresc să obțină diplomă de bacalaureat, dar care nu-și permit să plătească meditații. Pregătirea se desfășoară în biserică, la matematică, limba română, biologie, istorie, geografie etc. Preotul Ionel Vrînceanu speră ca elevii să confirme rezultatele bune de până acum, mai ales că, în anii de când se derulează proiectul, promovabilitatea în rândul cursanților a crescut, iar mulți dintre absolvenții de liceu au obținut chiar note maxime la bacalaureat.