Revista presei

Hotnews.ro consemnează reacția purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române referitoare la educația sexuală în școli: „O materie deformatoare de firesc, o formă de manipulare, un atentat asupra inocenţei copiilor”. Patriarhia Română a transmis, prin purtătorul de cuvânt, Vasile Bănescu, un amplu comunicat de presă în care acuză o mare presiune ONG-istică şi partinică pentru introducerea unei astfel de materii într-o programă şcolară, „ignorându-se sau sfidându-se inclusiv voinţa părinţilor şi drepturile lor constituţionale de a decide asupra educaţiei propriilor copii”. Biserica acuză „minciuna ambalată «credibil», prin care se transmite obsesiv-compulsiv ideea că «avem cel mai mare număr de mame minore din Europa, cel mai mare număr de tineri infectaţi cu HIV din Europa, cea mai tânără bunică din lume» din cauza absenţei din programa şcolară a unei materii obligatorii numite «educaţie sexuală»”. În spatele acestor statistici triste se află de fapt, în opinia Patriarhiei, disoluţia familiei şi abandonul şcolar. Biserica invocă documente ale OMS pe care le consideră „detestabile”, iar în sprijinul argumentelor aduce articole din Constituţia României, Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi Legea educaţiei naţionale.

La rândul ei, Vremea Nouă reflectă o altă luare de poziție a Bisericii, de data aceasta în cazul celor trei preoți vasluieni cercetați de Parchet după ce au susținut o slujbă de pomenire pentru mareșalul Ion Antonescu, la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Vaslui. Reprezentatul Patriarhiei, Vasile Bănescu, a amintit că slujba de pomenire se face pentru iertarea păcatelor celor adormiți, nu pentru elogierea lor, iar ea este cu atât mai necesară cu cât cei decedați au avut mai multe păcate. „În istoria creștinismului au existat sfinți care găseau în străfundurile bunătății și ale nădejdii lor nesfârșite puterea de a se ruga inclusiv pentru diavol”, a spus purtătorul de cuvânt, precizând: „Se știe că un parastas este o slujbă de pomenire oficiată în cadrul privat al bisericii, în care cei prezenți, rude, cunoștințe sau urmași îndepărtați (comunitatea religioasă a celor vii) se roagă pentru iertarea păcatelor «celor adormiți» și pentru odihna sufletelor acestora, nu o ceremonie de elogiere publică sau de promovare post-mortem a cuiva. (...) Membrii parohiei, ai comunității religioase, au datoria morală de a oficia parastase pentru ctitorii respectivului lăcaș de cult. Dincolo de aceste evidențe de natură cultică, am putea adăuga că un om, cu cât a fost mai păcătos, cu atât mai mult are nevoie de rugăciunea celor în viață”.