Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Ziare.com, G4Media, Monitorul de Cluj şi alte publicaţii menţin în atenţie reacția Bisericii Ortodoxe Române față de educația sexuală în școli. Ziare.com citează din comunicatul Patriarhiei Române: „Biserica este favorabilă oricărui tip de educație cu adevărat (nu imaginar) utilă și autentic formatoare pentru copii și tineri. În legătură cu așa-zisa «educație sexuală», devenită obiectul unor mari presiuni ong-istice și partinice pentru introducerea ei într-o programă școlară deja asfixia(n)tă, ignorându-se sau sfidându-se inclusiv voința părinților și drepturile lor constituționale de a decide asupra educației propriilor copii, (…) Patriarhia Română, dar și celelalte Biserici din România, pledează ferm pentru disocierea programelor școlare de orice tip de ideologie, precum «ideologia de gen» (…)”.
Timp Online anunță că, în această toamnă, la Bistriţa, își va deschide porțile şcoala „Sfântul Stelian” a Bisericii Ortodoxe Române, fiind patronată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Prima clasă va funcţiona cu 20 de elevi. Părinții vor plăti 400 de lei lunar pentru programul scurt și încă 350 de lei dacă vor ca micuţii să-și facă lecțiile la școală și să ia și masa. „E vorba de o noutate, însă aceasta vine ca o continuare firească a demersului programului after-school inițiat în anul școlar 2014-2015 de către Arhiepiscopia noastră. Atunci, alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, și de domnul consilier Sorin Câlea, am gândit un plan de viitor pentru ramura educațională la Bistrița”, a explicat preotul Tudor Mudure, directorul școlii „Sfântul Stelian”, la Radio Renașterea.
Obiectiv Vocea Brăilei relatează despre conferința preoților din Protopopiatul Brăila, desfăşurată săptămâna trecută la Aşezământul social-filantropic „Sfântul Pantelimon” Lacu Sărat, la care a participat şi preotul George Vâlcu din Antwerpen, Belgia. El a spus că „peste 750.000 de copii s-au născut în diasporă, în familiile românilor stabiliţi acolo”. Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a vorbit despre ajutorul pe care Mântuitorul Hristos, Maica Domnului şi sfinţii îl oferă în încercări, iar preotul misionar George Vâlcu, prin intermediul unei platforme de comunicare online, a vorbit despre misiunea preoţească din diasporă. Preotul originar din Brăila a făcut o prezentare a diasporei ortodoxe și a parohiei din Antwerpen, unde slujeşte de aproape 15 ani.