Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Episcopia Hușilor aduce la cunoștința opiniei publice rezultatele demersului de stabilire a circumstanțelor trecerii la cele veșnice a fostului Episcop de Huși, Grigorie Leu, mort în condiții suspecte la 1 martie 1949, se arată în comunicatul prezentat de Știri pe surse. Episcopia a încheiat în 2018 un parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc pentru investigarea modului în care a trecut la cele veșnice Episcopul Grigorie. S-a procedat la deshumarea rămășițelor pământești, prelevându-se probele necesare. Raportul de expertiză medico-legală a concluzionat că „moartea Episcopului Grigorie Leu a fost consecința inhalării ionilor de cupru, care, prin caracteristicile chimice și prin cantitatea mare îngurgitată, au acționat ca o substanță otrăvitoare, suprimând viața înaltului prelat la scurt timp după întâlnirea avută de acesta cu Petru Groza (...), întâlnire după care acesta a acuzat imediat o stare de rău, iar simptomele sunt și ele unele specifice unei intoxicații cu substanțe otrăvitoare, fiind întrunite elementele de tipicitate ale unei omucideri”.
„Cu o impresionantă deschidere spre lumea culturii și a nevoilor misionare ale timpului său, Sfântul Ierarh Nifon a îndemnat la folosirea celor mai noi mijloace tehnice ale acelei epoci pentru optima propovăduire a valorilor evanghelice”, a evidenţiat IPS Părinte Mitropolit Nifon în mesajul prilejuit de sărbătoarea ocrotitorului Arhiepiscopiei Târgoviştei, citat de Știri pe surse. „De aceea”, a subliniat ierarhul, „la îndemnul său, a fost utilizat tiparul în misiunea Bisericii, astfel că Voievodul Radu cel Mare a sprijinit, la vremea potrivită, opera tipografică a ieromonahului Macarie”.
Digi24 și restul presei consemnează că un preot catolic din Mortagne-sur-Sèvre, regiunea Vendée, în vestul Franței, a fost ucis de bărbatul care a incendiat anul trecut Catedrala Saint-Pierre et Saint-Paul din Nantes. Anunțul a fost făcut de ministrul francez al afacerilor interne, Gérald Darmanin. Din primele informații, autorul asasinatului este un cetățean de origine ruandeză, care a incendiat catedrala din Nantes în 2020. O sursă apropiată anchetei, care a cerut să îi fie păstrat anonimatul, a declarat că suspectul a mers în dimineața zilei de luni la poliție în orășelul Mortagne-sur-Sèvre și a declarat că a ucis un preot. Bărbatul era deja sub control judiciar, după fapta din iulie 2020. Poliția și Jandarmeria au mers apoi la biserică și au constatat că există într-adevăr un cadavru. Investigațiile sunt în desfășurare.