Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Știri pe surse relatează că Arhiepiscopul Dunării de Jos, IPS Casian Crăciun, a binecuvântat primele două cruci amplasate pe groapa comună în care au fost înmormântaţi, fără cruce şi fără preot, deţinuţii politici care au murit în lagărul de muncă forţată Salcia din Insula Mare a Brăilei, denumit şi „anticamera iadului” din cauza chinurilor, bătăilor şi torturilor la care au fost supuşi. „Cimitirul, care va avea 24 de cruci din piatră, se află lângă Troiţa memorial «Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia», inaugurată de ierarhul locului în luna iunie a acestui an, atunci când s-a luat hotărârea înfiinţării unui cimitir pentru toţi cei care au fost închişi şi torturaţi, începând cu anul 1952, în lagărul (colonia de muncă) Salcia din Insula Mare a Brăilei şi au trecut la cele veşnice în condiţii vitrege”, se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Înaltul ierarh a săvârşit miercuri, la Troiţa memorial, slujba Parastasului, în cadrul căreia „au fost pomeniţi toţi cei care au trecut la cele veşnice în aceste locuri în perioada comunistă”.
Monitorul de Suceava consemnează că elevii Seminarului Teologic Ortodox „Mitropolit Dosoftei” au revenit la școală. Ei au participat luni, 13 septembrie 2021, la festivitatea de deschidere a noului an școlar. În mijlocul lor s-a aflat cu această ocazie PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Ceremonia, la care au luat parte elevii seminariști, părinți ai acestora și cadrele didactice, a început cu săvârșirea slujbei de Te Deum, în curtea seminarului, de către PS Părinte Damaschin Dorneanul, rugăciunea citită în cadrul slujbei fiind alcătuită de IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. În continuare, PS Părinte Damaschin Dorneanul a rostit un cuvânt de învățătură în care i-a îndemnat pe elevi să fie puternici în credință, să caute să-L cunoască pe Dumnezeu, intensificând totodată comunicarea cu Acesta. Nu în ultimul rând, ierarhul le-a amintit elevilor seminariști că trebuie să nu se teamă, să fie curajoși în orice moment al vieții, pentru că Dumnezeu îi însoțește pretutindeni. „Vremurile în care trăim nu sunt ușoare, dar nu au fost mai ușoare altădată. (…) Dumnezeu vă poruncește: fiți tari și curajoși, să nu vă temeți, să nu vă înspăimântați, pentru că nu sunteți singuri. (…) Veți dovedi că sunteți vrednici preoți slujitori ai lui Dumnezeu în vremuri tulburi, dacă veți avea credință tare, dacă veți avea cunoștințe multe, adânci și diverse și dacă veți fi oameni curajoși.”