Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Mesagerul de Sibiu publică Pastorala de Crăciun a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, din care cităm: „Taina iubirii smerite a Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire nesfârșită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Această sfântă şi mare taină a înomenirii Fiului veşnic al lui Dumnezeu sau a întrupării Domnului Iisus Hristos a fost scopul pentru care Dumnezeu a făcut lumea. Această taină a fost prezisă de profeții lui Dumnezeu inspirați de Duhul Sfânt, apoi a fost văzută, crezută şi mărturisită de Ucenicii şi Apostolii Domnului Iisus Hristos (cf. 1 Ioan 1, 1-3), apărată şi dogmatizată în faţa ereziilor de către Părinții Bisericii, gândită în teologie, predicată şi cântată în viaţa liturgică a Bisericii de toţi creștinii dreptcredincioși, dreptslăvitori şi iubitori de Dumnezeu”.
Alba 24 și Ziarul Unirea consemnează Pastorala de Crăciun a Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia: „Iubiţi fii duhovniceşti, au trecut peste două mii de ani de când mult aşteptatul Salvator şi Eliberator, Hristos-Domnul, a venit între oameni ca Prunc plăpând, născut la Betleem. El a fost aşezat într-o iesle, în adăpostul pentru animale al unui păstor. Atunci, s-a descoperit «taina cea ascunsă din timpuri veșnice» (cf. Rom. 16, 25), taina răscumpărării şi a înfierii noastre”.
Hotnews anunță că, la fel ca în fiecare an, Guvernul va sprijini Biserica și în 2022 prin bugetul de stat. Este vorba despre trei programe care vor cumula suma de peste 885,3 milioane de lei, mai mare cu 2,3% comparativ cu 2021. Programele vizează: sprijin financiar pentru salarizarea personalului de cult, pentru care se vor acorda 751,2 milioane de lei, în scădere cu 2,1%; alocații bugetare pentru salarizarea personalului din învățământul teologic, 9,1 milioane de lei, mai mult cu 72% decât în 2021; lăcașuri de cult (construire, restaurare, conservare etc.), 125 milioane de lei, cu 0,5% mai mult decât anul trecut, sumă în care sunt incluse fonduri pentru amenajarea și întreținerea muzeelor cultural-religioase; achiziționarea de imobile necesare desfășurării activității unităților de cult și de asistență socială susținute de acestea; spijinirea activităților de asistență socială organizate de cultele religioase în spitale, centre de plasament, cămine pentru bătrâni și alte forme de asistență; susținerea unor acțiuni cu caracter intern și internațional realizate de cultele religioase din România.