Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Teză de doctorat despre statutul juridic al Bisericii Ortodoxe în Spania
Părintele David Băltăreţu, secretar eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, şi-a susţinut public, vineri, 19 ianuarie, la Universitatea Publică de Navarra din Pamplona (Spania), teza de doctorat intitulată „Statutul juridic al Bisericii Ortodoxe în Spania”. Cercetarea a fost efectuată sub îndrumarea profesorului Alejandro Torres Gutierrez, în cadrul Facultăţii de Drept a universităţii spaniole, se arată pe obispadoortodoxo.es.
Mai multe informaţii despre acest eveniment ne-a oferit ierom. Arsenie Baltă, consilier cultural şi de comunicaţii media al eparhiei române din Spania şi Portugalia: „Comisia de evaluare a tezei doctorale a fost alcătuită din prof. dr. Mercedes Murillo Muñoz, director general pentru Libertate Religioasă în cadrul Guvernului Spaniei şi profesor la Facultatea de Drept a Universităţii «Rey Juan Carlos» din Madrid; prof. dr. Mercedes Vidal Gallardo, cadru didactic la Facultatea de Drept a Universităţii din Valladolid; pr. prof. dr. George Grigoriţă, consilier patriarhal la Cancelaria Sfântului Sinod şi profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, preşedinte al comisiei”.
Cercetarea academică s-a desfăşurat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei. „Teza susţinută de părintele David Băltăreţu a analizat din punct de vedere istoric şi canonico-juridic modul de organizare a comunităţii ortodoxe din Spania, subliniind specificităţile fiecărei diaspore (greacă, română, rusă, bulgară, georgiană, sârbă etc.), dar şi reglementările legale privitoare la relaţia Stat-Biserică cu privire la recunoaşterea şi organizarea diferitelor eparhii şi parohii ortodoxe. În acest context au fost apoi prezentate analitic reglementările legale actuale, evidenţiindu-se lacunele legislative care ar trebui completate pentru ca membrii comunităţilor ortodoxe să beneficieze de acelaşi regim juridic ca şi celelalte confesiuni religioase recunoscute juridic. Această teză nu este doar actuală, ci şi unică în literatura de specialitate, fiind o lucrare de analiză integrată a reglementărilor ecleziastice, a organizării Ortodoxiei şi a prevederilor legale spaniole referitoare la credinţa ortodoxă în Peninsula Iberică”, arată ierom. Arsenie Baltă.
Importanţa acestui demers de cercetare ştiinţifică a problemelor actuale ale entităţilor bisericeşti din diasporă „priveşte şi posteritatea prin faptul că viitorul comunităţilor ortodoxe, atât din Spania, cât şi din celelalte ţări, se bazează pe generaţii de oameni născuţi şi crescuţi în aceste ţări, fiind spanioli, francezi, italieni etc. de origine română, greacă, rusă etc., şi care îşi vor putea păstra identitatea religioasă mult mai uşor într-o parohie sau eparhie cu un statut juridic clar şi egal pentru toţi cetăţenii unei ţări, diminuând riscul discriminărilor etnice, religioase şi interculturale care pot apărea în sânul acestor comunităţi”, a mai spus consilierul eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei.
În urma prezentării şi a dezbaterilor consecvente, precum şi a deliberărilor, comisia a apreciat teza, acordându-i părintelui David Băltăreţu titlul de doctor în drept şi calificativul maxim: Excelent cu menţiunea Cum Laude. De asemenea, comisia a recomandat părintelui publicarea tezei sale de doctorat, informează site-ul oficial al eparhiei, obispadoortodoxo.es.