Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Rolul bibliotecii în dezvoltarea comunităţii
Kelemen Hunor, ministrul Culturii, a vorbit despre nevoia de modificare a Legii bibliotecilor din 2002, relansarea achiziţiilor pentru biblioteci şi stabilirea unei strategii pentru demararea unei acţiuni de digitalizare a creaţiei contemporane. Deborah Jacobs, director al Global Libraries Initiative, program al Fundaţiei Bill & Melinda Gates, a apreciat că bibliotecile trebuie să se reinventeze şi că impactul tehnologiei şi nevoia de informare au făcut ca bibliotecile să devină mai importante în toată lumea.
Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a participat, joi, la o dezbatere la sediul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN), cu ocazia vizitei în România a lui Deborah Jacobs, director al Global Libraries Initiative, program al Fundaţiei Bill & Melinda Gates, care finanţează cu 26,9 milioane de dolari dezvoltarea unui sistem modern de biblioteci publice în România (dotarea a peste 1.500 de instituţii de gen cu calculatoare şi software), prin programul Biblionet, desfăşurat până în 2014. La dezbatere au mai participat Paul-Andre Baran, directorul programului Biblionet, Doina Popa, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), reprezentanţi ai unor biblioteci, dar şi ai unor fundaţii, interesaţi de program. Discuţia s-a axat pe rolul bibliotecii în dezvoltarea comunităţii, conform Mediafax. Kelemen Hunor a remarcat în deschiderea dezbaterii că bibliotecile publice au avut de suferit enorm imediat după Revoluţie. „E meritul bibliotecarilor dacă au reuşit să ţină în viaţă biblioteca publică“, a spus ministrul. El a propus dezvoltarea de politici publice pentru biblioteci şi o strategie coerentă la nivel naţional ce ar presupune colaborarea MCPN cu alte ministere, precum cel al Educaţiei. „Aici nu este nevoie de bani. Elevul poate fi învăţat să meargă la bibliotecă“, a spus Kelemen. Ministrul a spus că este nevoie şi de o regândire a rolului bibliotecilor de la sate. „Trebuie să fie un centru de informare, de educare, unde omul merge cu plăcere şi primeşte şi alte servicii decât o carte“, a explicat el. Ministrul a mai spus că anul acesta vor fi relansate achiziţiile MCPN de materiale pentru biblioteci, care nu s-au făcut anul trecut. Kelemen Hunor a făcut referire la conţinutul cultural disponibil online, apreciind că, în ceea ce priveşte creaţia contemporană, „suntem o pată albă pe harta mare a lumii“. Acesta a mai menţionat că doreşte să pregătească o strategie de digitalizare, care s-ar putea face fie printr-o investiţie uriaşă din partea statului, ca în Franţa, fie printr-un parteneriat public-privat, care ar fi mai dificil, dar şi mai eficient, în opinia ministrului. În cadrul dezbaterii, Deborah Jacobs a apreciat că bibliotecile trebuie să se reinventeze şi că impactul tehnologiei şi nevoia de informare au făcut ca bibliotecile să devină mai importante în toată lumea, din SUA, în România şi până în Vietnam.