Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Seară de film la CineClubul NexT
Regizorul Paul Negoescu, nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film pentru scurtmetrajul „Renovare“, este invitatul special al ediţiei de luna aceasta a CineClubului NexT. Filmografia invitatului special al acestei ediţii mai cuprinde o serie de scurtmetraje selecţionate şi premiate de numeroase festivaluri internaţionale: „Examen“, „Acasă“ (selecţionat la Rotterdam IFF, London BFI), „Târziu“ (selecţionat la Berlinale, Karlovy Vary), „Scurta plimbare cu maşina“ (selecţionat la Slamdance, Premiers Plans, Karlovy Vary), „Fabulosul destin al lui Toma Cuzin“ (selecţionat la Festivalul Internaţional de Scurt şi Mediu Metraj NexT). Paul Negoescu îi invită pe cinefili, astăzi, 28 septembrie, de la ora 19:00, la Cinema „Elvira Popescu“ din Bucureşti, la proiecţia filmului documentar „LâAvocat de la terreur“ („Avocatul terorii“), în regia lui Barbet Schroeder. Distins în 2008 cu Premiul César pentru cel mai bun documentar, filmul îl are ca personaj principal pe Jacques Verges, un avocat controversat care a ales să-şi dedice viaţa apărării unei liste lungi de terorişti, dictatori şi criminali de război.



.jpg)