Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Sonorităţi vieneze, în centrele culturale din ţară
Muzicieni de la „Johann Strauss“ Ensemble susţin, în perioada 8-21 decembrie, concertul „Vienna Magic“, în cadrul unui turneu desfăşurat în principalele centre culturale din România. Turneul a început cu spectacolul de luni, de la Bucureşti. Alături de muzica genialilor compozitori ai familiei Strauss, publicul mai poate asculta muzică de Franz Lehár, Karl Komzak, Julius Fucik şi celebrele teme de Crăciun ale lui Johann Sebastian Bach. În cadrul concertului există şi un moment special, când spectatorii trebuie să acompanieze orchestra. Johann Strauss Ensemble revine, pentru al patrulea an consecutiv, în România. Prim solistul şi dirijorul acestui concert este talentatul şi charismaticul concertmaster al orchestrei celebrului palat Schonbrunn din Viena, Russell McGregor. El a avut ocazia să îi acompanieze sau „dirijeze“ pe Luciano Pavarotti, Jose Carreras, Placido Domingo şi pe mulţi alţii, conform Agerpres. În afara activităţii concertistice de la Schonbrunn, Russell este dirijorul „Johann Strauss“ Ensemble, orchestra cu care se află în turneu în România.
Sunetul tipic şi unic austriac, plus o picătură de umor, stau la baza succesului internaţional al acestei orchestre de virtuozi, aplaudată cu entuziasm de spectatori de pe toate meridianele. Ambasadorul Austriei la Bucureşti, Martin Eichtinger, a luat sub înaltul său patronaj spectacolele oferite de Johann Strauss Ensemble în România. Spectacolul face parte dintr-o serie de evenimente, desfăşurate în cadrul Proiectului naţional de multiculturalitate şi multilingvism „Artă contra drog 2009“.



.jpg)