Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Tot mai mulţi tineri se îndreaptă spre şcolile profesionale
În acest an şcolar, aproape 36.000 de elevi vor urma cursurile învăţământului profesional, de trei ori mai mulţi elevi faţă de anul şcolar trecut. Printre cele mai căutate calificări profesionale sunt cele de mecanic auto, confecţioner produse textile şi ospătar-vânzător. Toţi elevii de la şcolile profesionale vor primi o bursă lunară de la stat de 200 de lei şi vor face practică la operatorii economici cu care şcolile au încheiat parteneriate.
Aproape 36.000 de elevi au optat să-şi continue studiile în învăţământul profesional, aproape de trei ori mai mult faţă de anul şcolar anterior, informează Ministerul Educaţiei Naţionale. Astfel, din totalul de 35.740 înscrişi, 24.403 elevi au optat pentru învăţământul profesional cu durata de 3 ani, după finalizarea clasei a VIII-a, iar 11.337 elevi s-au îndreptat către învăţământul profesional cu durata de 2 ani, după finalizarea clasei a IX-a. „În învăţământul profesional cu durata de 3 ani, calificările profesionale cele mai căutate de elevii care s-au înscris la învăţământul profesional cu durata de 3 ani sunt cele de mecanic auto (5.075 elevi), confecţioner produse textile (2.136 elevi), ospătar (chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie (1.400 elevi), tâmplar universal (1.205 elevi), comerciant vânzător (1.003 elevi)“, informează MEN. În învăţământul profesional cu durata de 2 ani, cei mai mulţi elevi au optat pentru mecanică, turism şi alimentaţie, construcţii, instalaţii şi lucrări publice, industrie textilă şi pielărie. Pentru anul şcolar 2014-2015, regiunea de dezvoltare cu cei mai mulţi elevi înscrişi în învăţământul profesional este Regiunea Nord-Est, iar judeţele cu cel mai mare număr de elevi înscrişi sunt Iaşi (2.691 elevi) şi Suceava (1.860 elevi).
Pregătirea practică se desfăşoară în cadrul companiilor care au încheiat parteneriate cu unităţile de învăţământ, numărul de ore crescând progresiv, de la un an de studiu la altul.
Absolvenţii învăţământului profesional cu durata de 3 ani care promovează examenul de certificare a calificării profesionale dobândesc un certificat de calificare profesională şi suplimentul descriptiv al certificatului, conform Europass. Totodată, cei care promovează examenul au posibilitatea să se angajeze în cadrul companiilor unde au efectuat stagiile de pregătire practică sau pot continua studiile în clasa a XI-a a învăţământului liceal, „în condiţiile legii şi ale reglementărilor specifice stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale“.
Pe durata studiilor, toţi elevii beneficiază de susţinere financiară prin programul naţional de protecţie socială „Bursa profesională“. Această bursă, în cuantum de 200 lei lunar, va fi însă suspendată dacă elevul va lipsi nemotivat sau va comite abateri disciplinare grave. În afara acestui stimulent financiar din partea statului, elevii pot beneficia şi de susţinere financiară, stimulente şi alte forme de sprijin acordate de partenerul de practică, „în condiţiile legii şi în conformitate cu prevederile contractului de practică“, mai informează MEN. (Oana Nistor)