Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Zilele Bucureştiului cu Angela Gheorghiu în Piaţa Constituţiei
Evenimentele din cadrul „Zilelor Bucureştiului“, organizate între 12 şi 20 septembrie în centrul oraşului, cu ocazia aniversării celor 550 de ani de atestare documentară, continuă cu diverse programe. La Bucureşti sunt aşteptaţi să sosească în aceste zile şi invitaţi oficiali străini, din Bruxelles, Moscova şi Atena.
Până pe 20 septembrie publicul se va putea bucura de această sărbătoare, mergând în parcurile Cişmigiu, Herăstrău, unde sunt organizate diverse spectacole şi acţiuni distractive, dar şi la toate muzeele şi teatrele din subordinea Primăriei Capitalei sau pe străzile Centrului istoric. În Cişmigiu se vor organiza până pe 20 septembrie competiţii sportive: Cupa Bucureşti - 550 ani, pe aleea centrală a parcului, între 12:00 şi 18:00, iar între 14:00 şi 18:00 se vor ţine ore de pictură pentru copii în zona de agrement din centrul parcului. Va avea loc şi un festival de film între 21:00 şi 22:30 pe zona de iarbă de lângă lacul Cişmigiu. Până pe 20 septembrie va fi organizat un muzeu în aer liber, la intrarea centrală a parcului, ce include o expoziţie de fotografie: „Descoperă Bucureştiul în imagini“. Muzeul Municipiului Bucureşti găzduieşte o expoziţie de pictură şi grafică „Bucureştiul de la tradiţional la modern“, iar la Galeria Municipiului Bucureşti, între orele 11:00-19:00 va avea loc o expoziţie de pictură, decoraţiuni interioare, artă foto „Şcoala de Artă Bucureşt“. Teatrul Naţional Bucureşti, Galeria 3/4, etaj 4, organizează expoziţia de fotografie „Caleidoscopul Chinei - Stilul de viaţă contemporană a chinezilor“, organizată cu sprijinul Ambasadei Republicii Populare Chineze şi al Muzeului Naţional de Artă Contemporană. La Muzeul Municipiului Bucureşti mai poate fi vizitată expoziţia de fotografii „Trecut-au anii“. Teatrul „Ion Creangă“ din Bucureşti îi invită pe toţi copiii, mâine, de la ora 11:00, în Piaţa Constituţiei, pentru a sărbători împreună, prin joc şi joacă, Zilele Bucureştiului. Cele mai îndrăgite personaje de poveste îi vor avea alături pe micii spectatori, de-a lungul aventurilor lor fantastice, în spectacolul interactiv „Pălăria cu surprize“, regizat de Cornel Todea. Zâne, zmei, prinţi şi prinţese, clovni plini de haz şi alte creaturi ghiduşe de basm vor recrea o lume fantastică, în care binele şi frumosul triumfă, o lume a copilăriei senine şi plină de visare. Concert Angela Gheorghiu în Piaţa Constituţiei Celebra soprană Angela Gheorghiu va susţine sâmbătă un concert în Bucureşti alături de tenorul Vlad Miriţă şi de orchestra simfonică a Filarmonicii. Ea va interpreta arii celebre, de Bizet şi Pucini, precum şi canţonete, în cadrul unui show la care public are acces gratuit, conform Mediafax. Concertul, susţinut de Angela Gheorghiu cu ocazia sărbătoririi a 550 de ani de la atestarea istorică a Bucureştiului, va avea loc în Piaţa Constituţiei, cu începere de la ora 21:00. Organizatorii evenimentului de mâine se aşteaptă ca aceasta să atragă un număr mare de spectatori, mai ales că accesul este liber. Angela Gheorghiu şi Vlad Miriţă au mai concertat împreună şi pe 9 august, în încheierea festivalului Tuscan Sun, în Italia. Ei au interpretat lucrări de Giacomo Puccini, Alfredo Catalani şi Gaetano Donizetti. În luna iunie a acestui an, Angela Gheorghiu a concertat la Teatrul Naţional Bucureşti, alături de pianistul Dan Grigore, într-un spectacol la care au mai participat artişti precum Radu Beligan şi Victor Rebengiuc.