Ortodoxia și cultura, mărturii ale identității și unității

Instituții de stat și muzeale din România organizează în acest an, al Centenarului Marii Uniri, expoziția itinerantă „Ștefan cel Mare. Din istorie în veșnicie”. Prin această expoziție, vernisată deja în trei mari orașe din țară, organizatorii doresc să reliefeze faptul că românii din cele trei țări românești, deși separați de granițe politice, erau uniți prin istorie, cultură și credință. Reliefarea personalității și lucrării Sfântului Voievod Ștefan cel Mare este un act firesc, întrucât a lăsat o moștenire patrimonială și spirituală ce dobândește, cu fiecare generație ce trece, o tot mai mare însemnătate istorică și simbolică privitoare la ceea ce definește azi statul român național.

Personalitatea și lucrarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare sunt reașezate în lumină an de an, prin rugăciunile de la ctitoriile sale, prin evenimentele științifice variate, dar, pentru celebrarea Marii Uniri de la 1918, este organizată una dintre cele mai complexe expo­ziții cu obiecte care au aparținut sau care „vorbesc” despre Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Astfel, încă din vara anului 2017, cu prilejul aniversării a 560 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a Domnitorului Ștefan cel Mare, Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Bucovinei din Suceava au demarat proiectul expozi­țional „Ștefan cel Mare. Din istorie în veșnicie”, la care s-au alăturat instituții de stat și muzeale, care au îmbogățit proiectul cu bunuri culturale valoroase specifice epocii ștefaniene.

Moștenirea voievodului sfânt

După Suceava și Iași, itinerariul expoziției s-a oprit timp de trei luni (26 aprilie - 28 iulie) la București. Această expoziție itinerantă va fi vernisată și în alte două orașe ale țării, și anume în Bistrița și în Alba Iulia - cea din urmă în preajma zilei de 1 decembrie. La fiecare vernisaj, este expus un patrimoniu bogat și variat, în pofida faptului că multe dintre obiectele de patrimoniu care aparțineau lui Ștefan cel Mare fie s-au pierdut de-a lungul secolelor, uneori chiar din cauza condițiilor inadecvate de conservare, fie sunt în colecțiile unor muzee din alte țări sau în colecții private. Cu toate acestea, puțina moștenire patrimonială păstrată este bogată prin mărturiile referitoare la istoria și cultura poporului român.

„Expoziția itinerantă «Ștefan cel Mare. Din istorie în veșnicie» este importantă, cu atât mai mult cu cât suntem în anul 2018, anul sărbătoririi Centenarului Unirii, deoarece Ștefan cel Mare este cunoscut în toată România, prin impactul pe care l-a avut în întreg spațiul românesc. Noi nu ne adresăm numai unui public iubitor, ci tuturor. Încercăm să insuflăm dragostea pentru istorie, deoarece aceasta este menirea noastră ca Muzeu Național de Istorie a României, prin intermediul acestor obiecte unice și de mare valoare, care simbolizează o istorie a poporului nostru. În general, Ștefan cel Mare este un domnitor căutat în secolul al 21-lea, un domnitor care produce o puternică emoție românilor. De aceea, noi ne-am planificat ca această expoziție să facă un circuit al României, ca să fie cunoscut de generațiile mai tinere, ca românii să își amintească de acest domnitor glorios al nostru, care în epoca sa a încercat să ajute atât Țara Românească, cât și Transilvania”, a explicat Ginel Lazăr, doctor în istorie și cercetător în cadrul Muzeului Național de Istorie a României, unul dintre curatorii secțiunii „Carte veche” a expoziției.

Piesa de rezistență

În contextul celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, piesa centrală a expoziției este stindardul sau steagul bisericesc de la Mănăstirea Zografu, care păstrează un text-rugăciune scris de Ștefan cel Mare și chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință. Acest stindard este valoros nu numai din punct de vedere patrimonial, ci mai ales pentru simbolismul lui spiritual, de a fi „purtător de biruință” și de a mărturisi identitatea de credință ortodoxă în fața oștilor musulmane. Totodată, acest stindard mai are un simbol însemnat, deoarece el a fost dăruit României de Armata franceză în timpul celui mai critic moment din Primul Război Mondial, și anume în vara anului 1917, când aveau loc luptele din sudul Moldovei, de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

„Vedeta expoziției este steagul liturgic al lui Ștefan cel Mare, un prapur bisericesc care avea menirea de a conduce oastea Moldovei spre victorie, fiind purtat de către preoți care erau avanpostul oastei Moldovei. A fost donat de Ștefan cel Mare unei biserici ctitorie a sa, nu se specifică în inscripție despre ce biserică era vorba. Știm că a avut două fețe, pe o parte este reprezentat Sfântul Gheorghe, care tronează, pe cealaltă parte era Iisus Hristos. Din păcate, a doua parte nu s-a mai păstrat. În condiții incerte, steagul a ajuns în Muntele Athos, la Biserica Zografu, ctitorie a bulgarilor, iar călugării de acolo, prin secolul al 19-lea, încercând să îl conserve, au intervenit asupra lui și aproape că au distrus steagul, iar partea cu Sfântul Gheorghe s-a mai păstrat abia într-o proporție de maxim o treime. Acesta a fost restaurat în laboratorul Muzeului Național de Istorie a României și, după un efort uriaș pe care l-au depus specialiștii muzeului, acest steag a fost salvat. Ștefan cel Mare a fost un domnitor pios; a ridicat biserici, le-a restaurat și le-a înzestrat cu daruri de mare preț; a donat o serie de obiecte de cult și bani mănăstirilor din Muntele Athos; a fost un mecena al culturii, un mare domnitor român care a marcat epoca sa”, a precizat cercetătorul dr. Ginel Lazăr.

Cultura și istoria unesc oamenii

Prin această expoziție itinerantă în diferite orașe din întreaga țară, organizatorii doresc să reliefeze că românii din cele trei țări românești, deși separați, erau uniți prin istorie, cultură și credință.
„Românii se înțelegeau între ei, dar istoria și vremurile zbuciumate au făcut ca aceste țări să aibă o conducere separată, chiar dacă erau tot români. Ei erau uniți de Ortodoxie, de aceeași cultură, chiar dacă limba slavă, care era limba cancelariei domnești și a Bisericii, era unitară în cele două țări dunărene. Totodată, Transilvania, chiar dacă a fost cucerită de Regatul Transilvaniei, multe teritorii din cadrul ei au aparținut ca feude domnilor români. Munteniei îi aparțineau Amlașul, Făgărașul, Banatul de Severin și o serie de cetăți transilvănene. De asemenea, în ceea ce privește pe Ștefan cel Mare, acesta stăpânea mai multe cetăți din Transilvania, ca vasal sau supus al regelui Ungariei. Epoca medievală se caracterizează printr-o ierarhie, în sensul că un rege putea ceda mai multe teritorii sub formă de feudă unor supuși, aceștia depuneau un jurământ de vasalitate și erau credincioși acelui rege, precum, de mai multe ori, domnii români s-au închinat atât regelui Ungariei, cât și regelui Poloniei. În schimb, aceste închinări ale lor erau mai mult o formă prin care recunoșteau nu neapărat autoritatea acestora, deoarece de multe ori acești regi au fost învinși de către domnitorii români, cât faptul că se încerca preluarea unor teritorii care au aparținut românilor.

Cultura, istoria au fost niște factori de o mare importanță pentru acele vremuri. Câte țări din Occident erau unite prin cultură și istorie? Foarte puține. În întreg Occidentul există mici facțiuni și țări care făceau parte dintr-un nucleu originar comun, dar care au trebuit să se separe. Pe noi ne-au ajutat foarte mult moștenirea culturală bizantină și credința de rit răsăritean sau ortodox. Cele două elemente au făcut ca să avem astăzi o identitate proprie”, a evidențiat cercetătorul dr. Ginel Lazăr.

Periplul moștenirii ștefaniene prezintă publicului din întreaga țară testamentul unuia dintre marii conducători ai poporului român, care este reliefat ca fiind o legitimitate istorică și morală pentru toate generațiile, prin piese de muzeu unicat - mărturii ale culturii românești și mărci identitare, purtătoare ale conștiinței unității de neam și credință.