Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sărbătoarea Crăciunului la Catedrala Patriarhală
Naşterea Domnului Iisus Hristos a fost prăznuită cu multă evlavie de creştinii ortodocşi, uniţi în cuget curat de rugăciune şi doxologie la ctitoria domnitorului Constantin Şerban Basarab de pe Colina Bucuriei. La Catedrala Patriarhală, în prima zi de Crăciun, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfinţitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum (Patriarhia Antiohiei), și Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjuraţi de un sobor de slujitori.
După citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Matei (2, 1-12), Patriarhul României a precizat că Mântuitorul Iisus Hristos nu rămâne nedescoperit lumii, deşi S-a născut în peşteră şi apoi a fost culcat în iesle. „La naşterea Sa, îngerii din ceruri au cântat «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună-voire!», apoi au vestit păstorilor că s-a născut Mesia Cel aşteptat, iar păstorii au binevestit locuitorilor din Betleem că s-a născut un Prunc minunat, care va fi Mântuitorul poporului ales. Acum vedem însă că nu a venit Iisus doar pentru poporul evreu, ci pentru toate popoarele care se vor închina Lui, care vor crede în El şi Îl vor primi ca Mântuitor, ca dătător de viaţă veşnică. În mod surprinzător, aceşti magi de la Răsărit, care erau păgâni, care erau de alt neam şi de altă credinţă decât poporul evreu, vin să se închine Pruncului Iisus. Şi aceasta pentru că ei erau preoţi şi cititori în stele. Această venire a magilor cu daruri la Pruncul Iisus, pentru a se închina Lui, ne arată că viitorul Bisericii nu se rezumă doar la poporul evreu, ci în Biserică vor intra toate neamurile care cred în Iisus Hristos”, a evidenţiat Preafericirea Sa.
Împărat, Arhiereu şi biruitor al morţii prin Înviere
Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat semnificaţiile duhovniceşti ale darurilor aduse Pruncului Iisus de cei trei magi veniţi de la Răsărit. „Aceste daruri: aur, tămâie şi smirnă, au fost păstrate de Maica Domnului, de către Apostoli, de Biserica din Ierusalim şi apoi au ajuns la Bizanţ, la Constantinopol şi de acolo, mai târziu, la Sfântul Munte Athos. Aceste daruri oferite de cei trei magi de la Răsărit se află în prezent în Sfântul Munte Athos, la Mănăstirea «Sfântul Pavel». Reţinem semnificaţia duhovnicească a acestor trei feluri de daruri. Nu valoarea lor financiară contează, ci valoarea lor spirituală, simbolică. Aurul arăta că Fiul născut în peştera din Betleem este Fiu de Împărat şi este Împărat. Dar nu este un împărat trecător, ci un Împărat veşnic, după cum a spus Arhanghelul Gavriil Maicii Domnului, când a zis: «Și Împărăţia Lui nu va avea sfârşit»”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Referitor la tămâie, Patriarhul României a precizat că aceasta arată că Pruncul Iisus este Mare Preot sau Arhiereu. „Marele preot tămâia în Sfânta şi o dată pe an în Sfânta Sfintelor din Templul de la Ierusalim. Tămâia este simbolul rugăciunii, al comuniunii omului cu Dumnezeu, al mulţumirii aduse lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale şi al cererii de ajutor către Dumnezeu. Smirna ne arată că Iisus Hristos Se va jertfi, va trece prin moarte, dar va fi biruitor al morţii prin Înviere. De aceea, smirna simbolizează această trecere prin moarte şi ajungere la Înviere. Aceste trei calităţi deosebite, de Împărat, de Arhiereu şi de biruitor al morţii prin Înviere, sunt semnificate în cele trei daruri”, a explicat Întâistătătorul Bisericii noastre.
Iisus Hristos sfinţeşte natura întreagă
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai reliefat faptul că Mântuitorul Iisus Hristos S-a născut în peşteră, în interiorul pământului, ca să sfinţească pământul din interior. „Hristos Se naşte din Fecioara Maria ca să sfinţească firea umană din interior. Este aşezat în ieslea necuvântătoarelor pentru ca El apoi să devină hrană pentru cuvântătoare, pentru oamenii raţionali, cu suflet inteligent. De aceea, această punere în iesle a Copilului era una de ordin practic, dar şi simbolic, pentru că El Se va oferi pe Sine hrană pentru viaţa lumii. De aceea, mai târziu va spune: Eu sunt pâinea care a coborât din cer. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine şi Eu în el şi îl voi învia în ziua de apoi. Numele Betleem, care în limba ebraică înseamnă «casa pâinii», este şi el semnificativ, pentru că în el se naşte Pâinea cea cerească, Hristos-Domnul Care Se va oferi nouă în Sfânta şi Dumnezeiasca Euharistie. Aşadar, vedem că Mântuitorul Iisus Hristos sfinţeşte natura întreagă, sfinţeşte pe Maica Sa, sfinţeşte peşterea, sfinţeşte regnul vegetal, regnul animal şi la Botez sfinţeşte şi firea apelor”, a spus Preafericirea Sa. Patriarhul României a precizat apoi care sunt darurile pe care oamenii le pot oferi Mântuitorului Iisus Hristos. „Cel mai mare dar este aurul credinţei. Credinţa valorează mai mult decât tot aurul din lume, pentru că ea este legătura vie a omului cu Dumnezeu şi arvuna vieţii veşnice. Tămâia înseamnă rugăciune. Când ne rugăm cu smerenie şi cu multă dragoste şi stăruinţă noi ne asemănăm magilor de la Răsărit. Iar prin smirna faptelor bune noi contribuim la învierea sufletului nostru din moartea egoismului. Când dăruim altora ceva, sufletul nostru se umple de iubirea milostivă a lui Hristos”, a spus Preafericirea Sa. La final, Patriarhul României i-a felicitat pe toţi cei care poartă numele de Cristian, Cristina sau derivate din aceste nume. Răspunsurile liturgice au fost oferite la Sfânta Liturghie de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.
Patriarhul României a fost colindat de membrii Coralei „Nicolae Lungu”
În prima zi de Crăciun, după ce au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie de la Catedrala Patriarhală, membrii Coralei „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române l-au colindat pe Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Reședința Patriarhală. Preafericirea Sa i-a întâmpinat pe membrii corului în Salonul Sfinţilor Români şi i-a binecuvântat. Totodată, Patriarhul României le-a vorbit despre semnificaţia colindelor.