Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului a desfășurat de curând o nouă acțiune de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, prin distribuirea a 150 de pachete cu alimente de bază către persoane vârstnice, familii numeroase și oameni greu încercați de lipsuri și singurătate. Pachetele au conținut produse alimentare esențiale, oferite prin implicarea și generozitatea unor binefăcători. Părintele Bogdan Noghiu, consilier eparhial al Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, a declarat: „Mă bucur că prin oamenii de bine și prin implicarea voluntarilor reușim să continuăm aceste activități și dincolo de momentele festive. Biserica trebuie să rămână aproape de oameni nu doar prin cuvânt, ci și prin faptă, prin prezență și prin grija față de cei aflați în nevoie”. Acțiunea a fost sprijinită de parohiile Chișineu-Criș, Sântana, Felnac, Secusigiu, Sânpetru German, Satu Mare, Firiteaz, Fiscut, Sintea Mică, Zărand, Semlac și Șeitin, județul Arad, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
Încălţăminte pentru 200 de persoane defavorizate din partea voluntarilor bucureşteni
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat sâmbătă, 29 mai 2021, o amplă acțiune de ajutorare în parohiile „Sfântul Ioan Botezătorul” și „Sfânta Filofteia” din oraşul Mizil și în Parohia „Izvorul Tămăduirii” din localitatea Podenii Vechi, județul Prahova. Cu această ocazie, 200 de persoane au primit articole de încălţăminte și alte daruri.
Activitatea filantropică a fost organizată în cadrul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!” Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Naţionale, a vorbit despre progresul acestei campanii: „Continuăm să răspândim bucurie unor oameni inimoși, unor persoane frumoase pe care le întâlnim în locurile în care poposim. Am ajuns în trei parohii din județul Prahova, două dintre acestea fiind în orașul Mizil. Cea de-a treia este o parohie tare dragă nouă, o parohie de suflet, anume Podenii Vechi, unde am desfășurat până în prezent multe activități care au venit în sprijinul comunității”.
Părintele Paul Cergău, de la Parohia „Sfânta Filofteia” din Mizil, a adăugat: „Avem în parohia noastră persoane cu probleme. Au fost foarte încântate când au constatat că există și alţi credincioşi ortodocşi care se gândesc la ele. Faptul acesta este deosebit de frumos pentru că darurile și discuțiile fac oamenii să se apropie”.
„Am reușit să aducem o bucurie doamnelor din parohia noastră care ajută și care sunt întotdeauna alături de noi și de nevoile comunităţii. Ne-am bucurat că și Biserica poate, la rândul ei, să ofere puţină mulțumire și recunoștință pentru gesturile pe care le fac aceste femei minunate. Pe aceste enoriașe implicate ale parohiei noastre eu tind să le numesc mironosițe moderne”, a spus şi părintele Ciprian Ana de la Parohia „Izvorul Tămăduirii” din Podenii Vechi. De la începutul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat 298 de acțiuni filantropice, în care au oferit bunuri și alimente în valoare de peste 660.000 de lei.



.jpg)