Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
O nouă acțiune social‑filantropică în Episcopia Tulcii
De mai mulți ani, Episcopia Tulcii derulează, în a doua parte a lunii decembrie, programul social‑filantropic „De Crăciun ne bucurăm cu toții”, care anul acesta a ajuns la cea de-a 14‑a ediție.
Luni, 19 decembrie, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a participat la o acțiune social-filantropică în Parohia Corugea, județul Tulcea. Mai mulți copii, dintre care și de etnie turcă, de grădiniță și până în clasa a 4‑a, s‑au întâlnit la școala din localitate, primind din partea ierarhului pungi cu daruri și tichete sociale.
Preasfințitul Părinte Episcop Visarion i‑a binecuvântat pe cei mici, după care copiii au cântat colinde și au recitat poezii și rugăciuni.
Beneficiarii acestei acțiuni au fost peste 40 de copii din comunitate.



.jpg)