„Nu-ţi ajunge tot sufletul când colinzi cu bucurie”

An de an, în luna decembrie, tinerii din Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) şi din Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români (LTCOR) merg prin spitale şi aziluri de bătrâni la colindat. Este o experienţă unică, încărcată de emoţii şi simţăminte sufleteşti, ne-au spus membrii celor două organizaţii ale sucursalelor din Bucureşti.

Pentru aceste organizaţii de tineri, obiceiul colindatului are o însemnătate deosebită, deoarece se referă nu numai la păstrarea şi promovarea tradiţiilor credinţei creştin-ortodoxe, ci se leagă şi de începuturile asociaţiei. "Primul Marş al Colindătorilor a fost organizat în anul 1992, când a luat fiinţă şi ASCOR. De atunci, în fiecare an se organizează acest marş, când se cântă colinde şi se cinstesc cei care şi-au dat viaţa pentru libertatea şi demnitatea poporului român în decembrie 1989. ASCOR merge în spitale şi aziluri ca să vestească oamenilor bucuria Întrupării Mântuitorului.

În cântecul străvechi al colindelor se bucură tot sufletul creştin, oricât de întristat ar fi. De aceea, bucuria colindelor pătrunde nu numai în sufletele celor care le primesc, ci şi în sufletele celor care colindă", ne-a spus Andreea Staicu.

Un alt tânăr care merge la colindat prin spitale şi aziluri este şi Bogdan Chifan. "Rugăciunile pe care le cântăm în fiecare an, înainte de Crăciun, ne aduc bucuria tainică pe care o chemăm să ne binecuvânteze zilele. Ca recompensă pentru ceea ce primeşte prin colindă, sufletul ne dă lumină, smerenie şi împăcare cu noi înşine. Naşterea Domnului ne reafirmă an de an identitatea ortodoxă, ne invită la masa bucuriei depline şi ne oferă prilejul unui nou început. Steaua pe care o urmărim alături de păstori până deasupra ieslei ne însoţeşte în mod nevăzut pe tot parcursul anului. Revărsarea conştientă are loc abia acum, odată cu unul dintre momentele esenţiale ale creştinătăţii. Prin darul colindei, Dumnezeu ne primeşte în staul, alături de Fecioara Maria şi Iosif, dându-ne posibilitatea unică de a pune suflet peste suflet pentru veşmântul Fiului Său Sfânt."

"Mă bucur mult să colind, pentru că ştiu că în colinde sunt cuprinse atât cerul, cât şi pământul. Toate vestesc Naşterea Mântuitorului şi este o frenezie parcă în aer, care se simte nu numai din cuvinte, ci şi din melodie, sunetele încântă şi bucură la rândul lor. Şi atunci colindul mi se pare o îmbrăţişare de mai multe sentimente, care toate te fac cu siguranţă să fii vesel şi recunoscător Mântuitorului Hristos că s-a întrupat pentru noi. Îmi place să colind şi pentru că pot să împărtăşesc cu ceilalţi asta, vestim tuturor Naşterea Domnului. Şi ai atâta bucurie când vrei să împarţi asta cu toţi, parcă nu-ţi ajunge tot sufletul tău", se destăinuie Ioana Antone. "Când am văzut zâmbete şi chiar lacrimi de bucurie am simţit că am reuşit să facem ceea ce ne-am propus, să împărtăşim şi celorlalţi bucuria noastră, şi în special bolnavilor, care poate aveau gânduri de tristeţe. Colindul nostru sunt convinsă că le-a făcut mult bine", continuă Ioana. A văzut mulţi oameni care au plâns în timp ce-i colinda şi crede că dacă tot timpul ne-am gândi la mesajul colindelor, "dacă am lua cuvânt cu cuvânt, nu se poate ca şi noi să nu începem să plângem. Este atât de mare bucuria asta şi Dumnezeu este atât de bun, că nu se poate să nu îi fii recunoscător. Şi cred că asta se vede mult prin lacrimi".

Flavia Vîlsan este bucuroasă că împreună cu ceilalţi tineri din ASCOR şi LTCOR a reuşit să ducă mai departe tradiţia colindatului, deprinsă încă din copilărie, în cadrul familiei. "M-a bucurat tare mult această dorinţă şi promovarea colindelor şi tradiţiilor româneşti în rândul studenţilor. Mersul la colindat împreună este o bucurie atât pentru noi, prin atmosfera care se creează, cât şi pentru cei pe care îi colindăm. Cred că ei ne transmit această stare de bucurie. Din această bucurie de a colinda şi a fi colindat cred că reiese şi frumuseţea acestui obicei. Îţi dă o satisfacţie şi o mulţumire interioară, ceva ce nu poţi să explici, îl simţi pur şi simplu. Asta te atrage ca în fiecare an să mergi iarăşi la colindat, să resimţi aceeaşi bucurie pe care ai simţit-o în anii trecuţi, să te întâlneşti cu aceiaşi oameni sau cu alţii, şi să fii împreună cu ei." Flavia ne-a povestit şi despre sentimentele pe care le încearcă tinerii în periplul lor prin spitalele bucureştene. "În spitalele de copii, atmosfera este mult mai jucăuşă, pentru că şi ei cântă împreună cu noi, se bucură tare mult. Efectiv, pentru ei este o sărbătoare faptul că noi venim să îi colindăm. În schimb, în alte spitale, acolo unde situaţia pacienţilor este puţin mai delicată, este mai emoţionant, în sensul că oamenii sunt foarte sensibili atunci când aud un colind. Unii poate îl aud pentru ultima dată. De asta noi ne bucurăm că reuşim să le aducem zâmbetul pe buze unora, altora poate lacrimi în ochi, dar ştim sigur că ei se bucură de prezenţa noastră acolo şi e o satisfacţie şi o mulţumire, în acelaşi timp, pentru noi. Încercăm oarecum să-i şi scoatem puţin din starea lor."