Acasă sau departe, sfinții ne sunt mereu aproape

Icoana Anului omagial al pastorației românilor din afara României aduce împreună trei sfinți cuvioși din veacuri diferite, care au văzut lumina zilei în spațiul carpato-danubiano-pontic, dar s-au nevoit și au primit cununa sfințeniei în locuri situate departe de ținuturile natale: Ioan Casian din Dobrogea, Dionisie Exiguul, Ioan de la Neamț (Hozevitul). Aceștia trei sunt o icoană și un simbol pentru căutătorii bucuriilor netrecătoare, născuți în neamul nostru și care au urmat chemarea Domnului, acasă sau departe, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe cea ce va să fie” (Evrei 13, 14). Sau, după îndemnul Sfântului ­Ciprian al Cartaginei: „Trebuie să chibzuim, preaiubiților frați, și să ne reamintim de îndată că noi am renunțat la lume și că ne găsim deocamdată aici ca oaspeți și pelerini” (Despre condiția muritoare a omului, cap. XXVI).

Așadar, recunoaștem în istoria celor două mii de ani de creștinism că migrația nu a avut doar motive economice și sociale, ci și idealuri de desăvârșire spirituală. Căutători ai patriei cerești, oriunde s-ar afla aici pe pământ, sfinții noștri care au trăit departe ne sunt pilde de neuitare și ne arată relativitatea spațiului și timpului în lumina harului lui Dumnezeu. Prin viața lor de rugăciune, asceză și fapte minunate, ei nu vin doar dintr-o amintire a trecutului, ci ne întăresc în speranța mântuirii și ne umplu prezentul de lumina Învierii lui Hristos și de mireasma Duhului Sfânt. Distanțele se micșorează în bisericile consacrate lor sau în apropierea fragmentelor de materie cerească ale cinstitelor lor moaște.

Într-o încercare de hagio-geografie ortodoxă, vedem cum sfinții sunt mai presus de rânduielile lumii trecătoare. Ei stabilesc cea mai curată armonie între național și universal pentru că aduc rodnicie sufletească în orice loc și timp. Iubim cu evlavie pe sfinții care au venit din alte țări la noi, dar au intrat profund în evlavia populară. În același timp, ne bucurăm la întâlnirea, în pelerinaje fizice sau duhov­nicești, cu cinstirea sfinților din neamul nostru, din perioada stră-română și până în veacurile apropiate de noi.

Mai ales pentru românii din diaspora sau pentru cei care se stabilesc definitiv pe alte meridiane ale lumii, comuniunea sfinților va fi mereu o cale de regăsire a rădăcinilor spirituale și identitare. Sunt parohii și mănăstiri ortodoxe românești din străinătate care și-au ales ca ocrotitori spirituali sfinți din neamul nostru, alături de hramurile specifice regiunilor în care sunt situate geografic. Este și aceasta o formă de păstrare a legăturilor cu țara de origine și de trăire a ubicuității credinței. Oameni fiind, avem nevoie de trepte concrete în urcușul nostru către bucuriile credinței.

Pelerini către veșnicie în anii viețuirii pe pământ, sfinții noștri sunt astăzi pelerini către sufletele oamenilor, ca să-i întărească în convingerea că sensul libertății noastre nu-și află împlinirea decât în iubirea lui Dumnezeu, care este prezent pretutindeni.