Avva Galeriu

Înfăţişarea părintelui Galeriu era aceea a unui preot ortodox tradiţional. Vocea puternică, dicţia clară, expunere fără greş. Impresiona plăcut orice suflet care venea să îl asculte sau să ceară sfat şi binecuvântare. Acestor daruri cu care Dumnezeu l-a încununat li se adăuga şi harul pentru care făcea un efort duhovnicesc susţinut. Citea foarte mult în toate domeniile - ştiinţă, literatură, filozofie, dar mai ales patristică. A venit la dânsul un student şi s-a plâns că nu mai poate învăţa. Avva i-a spus: „Am optzeci de ani şi vreau să învăţ chimie”. Duminica venea în Sfântul Altar, cu un braţ de cărţi, cizelând ideile cu un foc molipsitor. Credinţa Avvei Galeriu în caracterul integrator al teologiei îl făcea să cerceteze asiduu domenii fascinante ca fizică cuantică, matematică. Concluziile ajungeau în cel mai scurt timp în predică, în articole sau conferinţe, pentru care era atât de solicitat.

„Sub ochii noştri, sfidând aceste vremuri de apostazie, la Biserica «Sfântul Silvestru» se petrece ceva esenţial. E acolo un preot minunat, Constantin Galeriu, ale cărui predici nimeni n-ar trebui să le ignore, nu este numai un mare teolog şi un propovăduitor de excepţie al dumnezeieştii Scripturi, ci - o spun cu toată răspunderea - un neasemuit rugător.”

Întreaga viaţă închinată slujirii lui Dumnezeu şi mângâierii sufletelor necăjite i-a adus supranumele de Avva. Casa îi era deschisă oricui, viaţa cu totul transparentă. Asceza, pe cât de dură, pe atât de discretă. Era cu adevărat un preot cu viaţa îmbunătăţită. Un trăitor. Adesea spunea: „Nimic nu îi lipseşte ortodoxiei decât să fie trăită”.

Slujirea Sfintei Liturghii o făcea din tot sufletul. Duminică dimineaţa, Biserica „Sfântul Silvestru” era plină de credincioşi. Intra în sfânta biserică prin uşa care duce direct în Sfântul Altar şi fără să îl vedem simţeam o înviorare, o briză duhovnicească ce trecea prin sufletele noastre. O bucurie sfântă se revărsa peste popor în timpul slujbei, încât nu simţeai cum trece timpul.

Slujirea lui Dumnezeu la o asemenea înălţime duhovnicească nu era uşoară. Ispitele loveau iute, năprasnic, dar faptul că le primea fără cârtire aducea din partea Mântuitorului Iisus Hristos şi a Preacuratei Sale Maici bucurie duhovnicească şi har peste har. Acest lucru îl simţeam cu toţii şi cred că acesta era motivul pentru care atâta popor nu se mai dezlipea de dânsul, nici la ore târzii.

„Dumnezeu n-a căutat la puţinătatea noastră şi ni l-a dăruit la vreme de cumpănă, ca să străbatem agăţaţi de sutana lui de lumină, prin bezna de iad a comunismului.”

Când apărea pe solee în fața uşilor împărăteşti pentru binecuvântare se făcea linişte cerească. Rugăciunile pe care le rostea erau vii. Toată suflarea din biserică aştepta predica. Preoții se împărtăşeau cu Trupul şi Sângele Domnului, apoi preotul de rând venea pe solee la predică.

Avva Galeriu vorbea domol la început. Cu cât înainta în adevăr, cuvintele deveneau incandescente, frazele adevărate raze luminoase, care ridicau sufletele la simţirea lui Dumnezeu. Erudiţia Avvei Galeriu era cuprinsă de trăirea duhovnicească, ce ajungea la incandescenţă imediat ce se împărtăşea cu Trupul şi Sângele Domnului, urmând apoi să predice.

„Părintele Galeriu, când vorbeşte, te conectează la Dumnezeu.” Toate sufletele din biserică erau transportate. Călătoream la începuturile creaţiei, înţelegeam dragostea lui Dumnezeu pentru întreaga făptură şi se trezea în sufletele noastre dorul după Cel căruia Îi spunem atât de des Tata. Vreme de o oră ne purta pe aripile harului.