Banii sau Biblia?

Am convingerea că nu totdeauna e nevoie să reacționăm atunci când cineva judecă nedrept Biserica și pe Hristos. Pentru că asta ar însemna să dăm importanță unui demers care chiar nu merită atenție. Totuși, fiind vorba de formarea spirituală a copiilor în școala unui neam, vocea celor cărora le pasă trebuie să se audă și să fie cunoscută.

De mai bine de două săptămâni, circulă pe internet un filmuleț făcut parcă pentru a răspunde domnului Gabriel Liiceanu despre necesitatea și efectele predării religiei în școală.

Pe o „tipsie” improvizată, un tânăr așază Noul Testament, volumul format de buzunar, și, lângă carte, o bancnotă de 50 de lei. Sunt invitați să facă alegerea între cele două, Scriptură și bani, mai multe persoane.

Doi adolescenți, un băiat și o fată, o femeie în vârstă (60+) și doi puști de clasa a IV-a, a V-a. Primii doi se declară credincioși, dar aleg totuși banii, motivând că au mai mare nevoie de ei acum. Femeia alege Noul Testament, care ascundea între filele lui 700 de lei. Ea refuză banii și ia doar cartea.

Însă cel mai frumos și interesant dialog e cel cu puștii. Deși cel care le face oferta încearcă să le schimbe alegerea, totuși ei aduc un argument imbatabil: „Știți, noi suntem cu religia...” Adică între Dumnezeu și bani, noi am învățat la școală ce opțiune e bună. Desigur, copiii sunt bucuroși să găsească banii între paginile cărții și pleacă fericiți că au câștigat și cartea și 700 de lei.

Copil fiind, să alegi o carte în locul unor bani spune ceva. Cu atât mai mult cu cât nu e vorba de orice carte. Ar mai fi ceva legat de materia aceasta, religia, care le stă în gât unora.

L-aș întreba pe domnul Liiceanu, dacă ar trebui să călătorească cu câțiva tineri având la dumnealui valori importante, pe cine ar prefera să aibă în preajmă? Cine i-ar oferi siguranță mai sporită?

Nu e nevoie de răspuns. De aceea e bine ca religia să se predea în continuare în școală. Și, domnule Liiceanu, să nu vă fie frică de catehizare. Căci katehein înseamnă tocmai a învăța. A învăța adevărul de credință.

Blaise Pascal, celebrul filosof și matematician francez, pe care Biserica Romano-catolică ar fi trebuit să-l canonizeze de mult, într-un moment de extaz religios a spus: „Iisus..., Iisus, ... foc arzător. Nu Dumnezeul filosofilor, ci Dumnezeul Bibliei”. Dacă în școală profesorii de religie l-ar preda pe „Isus al meu” atunci cu siguranță ar fi o problemă și religia ar trebui stopată ca disciplină. Biserica s-ar sesiza în acest caz și ar opri acest lucru. Dar la ora de religie se vorbește despre (și nu doar despre El) Hristos Iisus, Învățătorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, așa cum ni L-au descris Apostolii Lui și urmașii lor, Sfinții Părinți ai Bisericii.

În așteptarea acordării unui interviu din partea directoarei de la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Capitală, în urmă cu ceva ani, hlizeam ochii la vitrinele de pe holul liceului. Acolo sunt foile matricole ale marilor perso­nalități care au învățat pe băncile acestei școli cu renume în secolul trecut și astăzi. Sunt documente vechi. Au aproape un secol. Orice foaie matricolă începe cu disciplina religie. Prima materie e ea, apoi urmează în ordine alfabetică astronomia, biologia (științele naturii), limba română etc.

De ce am scoate religia din școală? Pentru că nu-i convine domnului Liiceanu? Dacă cineva e sceptic cu privire la ce se predă în cadrul orei respective, să ia un manual și să-l studieze puțin. Nu va găsi nimic urât sau incitator la ceva rău. Și nu doar manualele de astăzi arată că religia e o materie serioasă, ci și cele din interbelic sunt scrise foarte bine, semn că religia nu era tratată la „și altele”. Recomand oricui să pună mâna pe un manual pentru clasele primare scris de Simion Mehedinți. E o capodoperă.

Am întâlnit la mulți oameni din România un soi de analfabetism, unul religios. Ar fi păcat ca în țara lui Constantin Brâncoveanu, Ștefan cel Mare și Andrei Șaguna, sfinți care au luptat și unii au și murit pentru cre­dința creștină, să gândim ca niște iacobini atei. Parafrazând pe Sfântul Paisie Aghioritul, aș spune așa: Nu se potrivește, domnule Liiceanu, să purtați nume de arhanghel și să fiți atât de înver­șunat contra Bisericii Ortodoxe și a ierarhilor ei.