Călători pe bulevardul credinței

Ostilitățile dezlănțuite acum două săptămâni în Israel au surprins și aproximativ 800 de pelerini din țara noastră. Datorită eforturilor statului român și ale ­Patriarhiei Române aceștia au fost repatriați în siguranță, o reușită diplomatică de proporții, dat fiind numărul mare de victime care se contabilizează și acum în locurile acelea.

În prim-plan reiese din această întâmplare dorința românilor de a cutreiera meridianele lumii, iar aici, dorința născută din evlavie de a aduce obolul de cinstire către Locurile Sfinte ale creștinismului. Pelerinajul religios a fost o constanță în viața Bisericii, dar el nu a ajuns niciodată la intensitatea și prestigiul de care se bucură în zilele noastre. Cete nesfârșite de oameni, ajutați de resursele moderne de călătorie și toată infrastructura turistică impecabilă, iau, unii de mai multe ori pe ani, drumul către Locurile Sfinte. În diferite grade de informare, ei se bucură de ceea ce ghizii le prezintă și se împărtășesc de istoria și frumusețea acelor locuri. Totuși, această căutare evlavioasă are în spate o dorință de a-L găsi pe Hristos Cel istoric. Ierusalimul atât de cinstit azi a fost în vremea Mântuitorului orașul care L-a respins pe Domnul Hristos, după ce inițial I-au făcut Mântuitorului o primire fastuoasă. Cetate a fariseilor și cărturarilor potrivnici, nu s-a bucurat de aprecierea Domnului Care i-a prezis decăderea și pustiirea prin cunoscuta expresie biblică că nu va rămâne în ea piatră de piatră. Pentru a-și feri ucenicii de „aluatul fariseilor”, după Înviere, Domnul îi îndeamnă să meargă în Galileea să Îl aștepte acolo pe El. Ierusalimul a fost leagănul de iradiere al Bisericii, dar și locul unde a început martiriul celor care au venit la credință. Acolo au fost omorâți Iacob cel Mare, primul ei episcop; Arhidiaconul Ștefan, iar pe Apostolul Petru l-au închis în temniță. La Sinodul Apostolic consemnat în Faptele Apostolilor, a fost tranșată, sub înrâurirea Duhului Sfânt, relația Bisericii cu sarcina grea a Legii Vechiului Testament. Acolo însă oameni din diferite zone caută și azi, pe străzi, indiciile și mărturiile credinței.

Hristos înviat deschide Bisericii perspectiva întregii lumi: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19).

Din orașul acesta, apostolii pleacă în lumea întreagă cu un zel misionar neegalat în istorie. Aceasta este perspectiva universală a Bisericii, de aceea creștinii, permanent hrăniți de la Altarul euharistic și din predania Bisericii, nu au simțit să se întoarcă la pietrele istoriei. Atunci când această conștiință universală, eshatologică, a slăbit, s-a simțit nevoia de rememorare a istoricității credinței noastre. În această nevoie de întoarcere la repere văzute ni se descoperă dependența firii umane de tradiția duhovnicească care s-a depozitat în locuri și monumente. Cunoaștem că pelerinajului exterior îi corespunde și o călătorie interioară, la fel de reală, care are reperele ei, ce nu se văd cu ochii trupești, ci în duh. De aceea auzim expresii cum că cineva s-a împărtășit de harul sau de duhul unui anumit loc. În Viața Sfintei Maria Egipteanca este prezentat un amănunt interesant. Ea se duce în pelerinaj la Locurile Sfinte din curiozitate. Acest demers lipsit de o motivație înaltă îi devine prilej de schimbare a vieții și a minții - metanoia, care în limbajul spiritualității se traduce și prin pocăință. În lumina schimbării vieții, orice fapt sau lucru pe care omul se angajează să îl facă capătă o valoare mult mai mare decât se poate evalua sau extrage doar cu luminile rațiunii. Cu această perspectivă ar trebui să încercăm să privim și pelerinajul care se apropie, la Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în Capitală.