Cât mai valorează viața noastră?

Un aviz consultativ al Comitetului național consultativ de etică din Franța din 13 septembrie a.c. a deschis calea către o schimbare a legilor bioetice. Astfel, CNCE prin avizul său s-a pronunțat favorabil în legătură cu „posibilitatea de acces legal la sinuciderea asistată”, „dacă legiuitorul decide să legifereze” pentru „adulții care suferă de boli grave și incurabile care provoacă suferințe fizice sau psihice greu de rezolvat și al căror prognostic este angajat pe termen mediu”.

În campania electorală ce a precedat alegerile prezidențiale din mai 2022 se vorbea, în eventualitatea realegerii lui Emanuel Macron, că al doilea său mandat va fi marcat de această reformă societală pusă sub semnul „dreptului de a muri demn”. Președintele Macron s-a declarat favorabil, ca opinie personală, ca legile bioetice din Franța să preia modelul belgian. În schimb, președintele Ordinului Medicilor din Franța reclamă ca în modificările aduse legii să fie prevăzută și o „clauză de conștiință” pentru medici. Numeroase discuții sunt prevăzute în următoarele șase luni între Guvern și reprezentanții societății civile, iar opiniile diferitelor culte din Franța nu au ezitat să apară.

Ce înseamnă, oare, să mori demn? E o formă de eroism, de reverență? În fața cui? Acest drept sau libertate ultimă care trebuie legiferată pentru a avea o fărâmă de concret ne arată de fapt că a teoretiza nu e greu, dar faptul de a pune în pratică mereu se va lovi de anumite bariere mentale, fizice sau etice. Ideea de a controla ceea ce, în sine, din punct de vedere etic și cu o anumită doză de pudicitate nu poate fi controlat ne plasează într-un loc depărtat de orice formă de religiozitate. Căci o moarte demnă, după logica acestei lumi, poate să nu aibă nici cea mai mică legătură cu o viață demnă. Desigur, există și oameni care nu au reușit să depășească acel dicton celebru: „Nu caut să înţeleg pentru a crede, ci cred pentru a înţelege”. Dar, în pofida a toate, există oameni pentru care verticalitatea înaintea lui Dumnezeu înseamnă mai mult decât orizontalitatea unei oarecare demnități din punct de vedere omenesc.

Pericopele evanghelice din perioada toamnei au ca puncte esențiale tocmai momentele esențiale ale vieții omului: nașterea și moartea, căci mesajul evanghelic ne învață cum să viețuim, dar și cum să murim. Pilda semănătorului conține un mesaj tainic al vieții și al nașterii. Demonizatul din ținutul Gherghesenilor ne arată goliciunea și tragedia unei vieți în care Dumnezeu nu este prezent. Învierea fiului văduvei din Nain alături de pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr ne vorbesc atât despre viața de aici, în care prezența fizică poate fi înțeleasă și ca mângâiere, dar și despre roadele vieții de aici, care vor fi simțite și mai concret după moarte. Cât mai valorează viața noastră? Dacă vom întreba un legiuitor vom putea obține diferite răspunsuri, care mai de care mai seducătoare, dar care au în comun câteva cuvinte: randament, productivitate, statistică. Dacă-L vom întreba pe Hristos Domnul vom primi un răspuns provocator, cu ajutorul Sfântului Apostol Pavel: „După aşteptarea şi nădejdea mea că întru nimic nu voi fi ruşinat, ci, întru toată îndrăzneala, precum totdeauna, aşa şi acum, Hristos va fi preaslăvit în trupul meu, fie prin viaţă, fie prin moarte; Căci pentru mine viaţă este Hristos şi moartea un câştig” (Filipeni 1, 20-21).