Catedrala Națională, coroana recunoștinței și a demnității

Când se construiește o biserică, se deschide o nouă poartă a cerului și pământul întâlnește iarăși veșnicia. Un proiect ctitoricesc vechi de peste 130 de ani a devenit acum realitate pe Dealul Arsenalului din București.

S-au construit multe biserici în perioada care a trecut de la proclamarea Independenței Statului Român, în 1877, dar timpul Catedralei Mântuirii Neamului, proiectată atunci, se împlinește în generația noastră. În anii aceia de sfârșit de secol XIX s-a finalizat Catedrala Mitropolitană de la Iași, simbol monumental al europenității Ortodoxiei românești. După Marea Unire, s-a înălțat la Alba Iulia Catedrala încoronării monarhului întregitor de țară. Moldova și Ardealul erau onorate în chip spiritual.

A venit acum rândul Capitalei tuturor românilor să încoroneze credința prin ridicarea unei biserici monumentale, simbol al unității și demnității creatoare de valori în plan spiritual, cultural, social și edilitar. Recunoștință înveșnicită pentru eroii neamului și pentru făuritorii Marii Uniri, Catedrala Națională este totodată o expresie în piatră, jertfelnicie și lumină de Înviere a sufletului unui popor statornic în iubirea sa față de Dumnezeu și demn de moștenirea înaintașilor.

Metropola țării cu cea mai numeroasă comunitate ­creștin-ortodoxă din Uniunea Europeană, cetatea Bucureștilor, își înalță acum fruntea în lumina Preasfintei Treimi, prin bucuria rugăciunii într-un locaș dedicat Înălțării Domnului și Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat. Românii din diasporă pot privi cu demnitate catedralele Occidentului, pentru că și ei au acum acasă propria catedrală. Reflexe din strălucirea de odinioară a măreței Haghia Sophia vor lumina ctitoria bucureșteană în comuniunea Ortodoxiei universale, în simfonie cu marile catedrale de la Moscova, Belgrad, Sofia sau Tirana și cu toate bisericile ortodoxe din lume.

Marile monumente ale lumii nu s-au ridicat întotdeauna din preaplinul prosperității materiale, ci s-au edificat pe iubirea față de Dumnezeu și responsabilitatea jertfelnică față de urmași. De aceea, fericim pe toți cei care sunt ctitori și binefăcători ai Catedralei Naționale din București: înalta conducere a Bisericii, demnitarii Statului român care au înțeles și sprijinit acest proiect cu valoare de simbol național, precum și pe creștinii din țară și din întreaga lume care susțin prin rugăciune și donații lucrările de construire. Dificultățile, piedicile întâmpinate i-au ajutat să cerceteze și să înțeleagă necesitatea participării lor la proiect. Și nu întâmplător, în ziua sfințirii noii Catedrale Patriarhale pomenim în calendar pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, fecioara care a împreunat suferințele martirice cu virtuţile înțelepciunii și ale credinței.

Istoria îi va rezerva un loc aparte Întâistătătorului Bisericii noastre, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care s-a dăruit total realizării acestui ideal, expresie concretă a unității și demnității naționale.

După ani de efort susținut, duminica de 25 noiembrie 2018, ziua sfințirii Altarului Catedralei Naționale, va rămâne în istoria Bisericii și a poporului român ca o sărbătoare a ­împlinirii și recunoștinței.