Cine ne mântuieşte?

La începutul secolului trecut, în Serbia, la Seminarul Teologic din Bitolia, episcopul locului, ca în fiecare an școlar, organiza examenul de capacitate preoțească pentru absolvenții care urmau să se hirotonească în curând. Primele probe la care au fost examinați tinerii erau din sfera practică, tipic bisericesc, liturgică, muzică, predică și cateheză. Toate s-au desfășurat în biserica seminarului. Apoi s-a trecut la disciplinele mai dificile, Noul Testament, Dogmatică, Istorie bisericească și Patrologie. Ajunși la dogmatică, regina materiilor teologice, episcopul a întrebat candidații: „Aș vrea să-mi răspundeți la o singură întrebare. Cum ne mântuim? Prin ce sau cine ne vom salva sufletele?”. Primul elev a ieșit din bancă, s-a oprit în fața comisiei și a zis: „Eu cred că mă vor mântui credința mea în Hristos și faptele mele bune”. Episcopul l-a privit atent și a răspuns: „Crezi tu că ai o credință atât de puternică și destule fapte bune încât să scapi de osânda veșnică? Eu socotesc că ar trebui să mai reflectezi la răspunsul tău, domnule elev”. Băiatul s-a întors în bancă și a urmat al doilea elev la examinare, care a venit încrezător în fața comisiei și a zis: „Preasfinția Voastră, eu cred că mă voi mântui cu rugăciunile Preasfinției Voastre”. Ierarhul a zâmbit două clipe, apoi, cu o undă de mâhnire în glas, a spus: „Cum poți fi atât de ipocrit, domnule elev? Chiar poți socoti că rugăciunea unui biet episcop ca mine îți poate asigura ție un loc în Rai pentru eternitate? Mergi în bancă și găsește un răspuns mai puțin fățarnic”. Al treilea elev păși temător în fața comisiei, era aproape sigur că nici el nu va nimeri răspunsul cel bun, cu toate acestea își făcu curaj și zise cu îndrăznire: „Eu cred că sângele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, vărsat pe Cruce pentru noi, mântuiește întreaga omenire, de la Adam până la ultimul om care se va naște pe fața acestui pământ. Căci așa ne spune și Sfântul Apostol Pavel în epistolele sale, că moartea lui Iisus a sfărâmat zidul despărțiturii dintre Dumnezeu și om și jertfa lui pe Cruce a șters zapisul păcatelor noastre. Iar noi, poporul lui Dumnezeu, ne împărtășim cu trupul și sângele lui Hristos în Liturghia Bisericii și așa ne mântuim”. „Acesta este răspunsul corect”, a tresărit bucuros episcopul. „Jertfa lui Hristos răscumpără din păcat și moarte pe tot omul. Ea ne oferă iertarea păcatelor și ne aduce înfierea. Aș completa totuși răspunsul tău cu un mic adaos. Toată lucrarea răscumpărătoare a lui Hristos nu o putem însuși fără ajutorul Duhului Sfânt, care, prin harul Său, ne transmite deplin roadele jertfei de pe Cruce.

Cu toate acestea, vedem că nu totdeauna Hristos Domnul ne ascultă rugăciunile, ci ne trimite la Preacurata Sa Maică, la Sfinții Apostoli și la ceilalți Sfinți ai Bisericii. În toată istoria Noului Testament nu există minuni mai mari decât cele săvârșite de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Cine l-a vindecat pe Enea, cel paralitic de opt ani din Lida? Cine a înviat-o pe Tavita? Cine a scăpat din temniță cu îngerul de mână? Oare nu Petru? Cine l-a vindecat pe tatăl lui Publius, guvernatorul Maltei, de friguri și de urdinare cu sânge? Cine l-a înviat pe Eutihie? Cine a eliberat-o de duhul pitonicesc pe fata cea posedată din Cartea Faptele Apostolilor? Oare nu Pavel? Ei, cu puterea lui Hristos, cu darul lui, au săvârșit faptele minunate. Hristos este minunat întru Sfinții Săi și prin ei mântuiește lumea din stricăciune”.