Credinţa neaşteptată

Biserica reia, duminica aceasta, pericopa evanghelică despre femeia cananeeancă din cauza perioadei întinse între Paştile anului trecut şi cel din anul curent. Pasajul evanghelic ne este prezentat adesea în legătură cu miracolele pe care le aşteptăm de la Dumnezeu şi felul în care ar fi bine să ne raportăm la ele, pentru a şi avea parte de ele. Credinţa fermă a femeii cananeence în faptul că Iisus o va putea vindeca pe fiica sa ne este pusă în faţă la Taina Sfântă a Mas­lului, atunci când Îi cerem lui Dumnezeu vindecarea trupească. De fapt, pasajele de la această taină ne îndeamnă să avem credinţă în faptul că Domnul ne poate ajuta, numai să fim şi noi darnici şi ajutători la rândul nostru. Să învăţăm ce înseamnă iubirea aproapelui, iertarea datoriilor, împlinirea misiunii, lepădarea de cele lumeşti care ne trag înapoi, săvârșirea faptelor bune şi lipsa judecării celui de lângă noi, chiar dacă acela ar avea mari probleme cu etica. Pe lângă toate acestea ne este prezentată şi pilda femeii de neam şi credinţă străină care strigă din urma Mântuitorului, acceptă aşa-zisa batjocorire, prin care erau de fapt învăţaţi o lecţie cei care se considerau mai presus de restul lumii.

Femeia acceptă să fie umilită, fără a se supăra şi fără a cere dreptate sau egalitate; acceptă să cerşească doar pentru ca fiica ei să aibă parte de sănătatea atât de importantă pentru tot omul care face umbră acestui pământ. Femeia simbolizează sufletul nostru şi ne arată cum ar trebui să fie acesta dacă doreşte să primească milă de la Dumnezeu. Sufletul plin de smerenie, lipsit de orgoliu, gata să fie umilit sau batjocorit de dragul aproapelui său, din dorinţa de a primi cele bune şi de folos.

În timpul slujbelor la care participăm auzim toate aceste îndemnuri pentru binele şi mântuirea sufletelor noastre, dar adesea ele sună în urechile şi minţile noastre ca nişte poezii frumoase, fără a ni le asuma întru totul. Slujbele ne postează în faţa lui Dumnezeu exact ca pe această femeie cananeeancă, umilă şi cerşetoare, pentru că ea ştie că oricât ar lucra, oricât s-ar strădui sau ar încerca, fără mila primită în dar de la Iisus Mântuitorul nu va putea obţine ceea ce-şi doreşte cel mai mult. Iată că suntem îndemnaţi să cerşim. Mai mult ca oricând, deşi toate slujbele noastre sunt pline de „Doamne, ai milă sau miluieşte-ne pe noi!”. Pilda vie şi cu persoane în carne şi oase pe care le-o oferă Mântuitorul celor care-L înconjurau, insistând asupra ei, de unde şi părelnica „nebăgare în seamă iniţială”, ne aşază în postura corectă pe care suntem chemaţi să o avem în faţa lui Dumnezeu. Sigur că teologia noastră vorbeşte de îndumnezeire, de înfiere, de lucruri mai presus de cuget, însă toate acestea nu sunt accesibile decât după trecerea prin smerenia însoţită de marea credinţă de care a dat dovadă femeia cananeeancă. Ea a primit izbăvirea şi împlinirea rugăminţii. Noi suntem îndemnaţi să-i urmăm pilda de smerenie, care premerge „bunătăţilor celor viitoare”.