Creştinism prin jurnalism

„Cuvântul crucii pentru cei ce pier este nebunie; dar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” ­(I Corinteni 1, 18), spune Sfântul Apostol Pavel, considerat primul comunicator creştin, ale cărui epistole se evidenţiază prin încărcătura lor de zidire spirituală şi, totodată, de informare.

Răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu este actualitate, iar dacă ceva s-a schimbat de la vremea propovăduirii Apostolului Neamurilor încoace este diversificarea canalelor de comunicare, de la conversaţia publică la apariţia tiparului şi, mai apoi, la dezvoltarea mijloacelor de comunicare în masă, care oferă în zilele noastre accesibilitate largă la informaţia religioasă, dar şi un flux consistent de conţinut religios. Fie că le găsim în spaţiul virtual, le ascultăm la radio, le aflăm de la televizor sau le găsim în forma clasică, tipărită, informaţiile religioase ajung la oricine este preocupat de spiritualitatea creştin-ortodoxă şi aproape în orice colţ al lumii.

Contrar teoriilor secularizării, care susţin că în societăţile industriale publicul larg devine insensibil la apelurile de natură religioasă, religia persistă, după cum remarcă Stewart Hoover, fondatorul şi directorul Centrului de Media, Religie şi Cultură din cadrul University of Colorado Boulder, ba chiar nevoia de spiritualitate se resimte mai mult ca oricând în contemporaneitate, realitate ce contrazice autori care avansează ideea desacralizării societăţilor ca efect al fenomenului secularizării, precum sociologul C. Wright Mills, potrivit căruia „secularizarea, ca proces istoric, are drept rezultat diminuarea dominaţiei sacrului (…), sacrul va dispărea peste tot, cu excepţia domeniului privat”. Iată că dezvoltarea mijloacelor de comunicare în masă aşază în mod evident credinţa în Dumnezeu din spaţiul privat în spaţiul public. De altfel, credinţa în Dumnezeu este vocaţie publică, căci „nimeni nu crede singur, avem nevoie de alţii, iar alţii au nevoie de noi”, spune teologul creştin spaniol Pablo Blanco-Sarto, explicând fenomenul religios în societatea europeană.

Contemporaneitatea aduce, desigur, provocări credinţei creştine, iar cea mai mare provocare o pune cultura modernă - ea însăși fiind rodul unui proces istorico-cultural profund influențat de credința creștină -, care în lumea aceasta ultramodernă tinde să se deconecteze de la credinţa care i-a dat viaţă şi să devină o cultură fragilă. În acest context, jurnalismul religios insistă în transmiterea şi păstrarea valorilor, tradiţiei şi culturii creştine în societate, pe fundamentul cărora aceasta s-a dezvoltat şi poate evolua în continuare.

Media şi religia nu mai sunt, în zilele noastre, sfere distincte, aşa cum erau percepute cu ani în urmă, ci se articulează împreună în moduri noi şi puternic. Aşa se face că publicaţii creştine, reviste, ziare, televiziune, radio reprezintă, astăzi, spaţii comune în care se dezvăluie credinţa, religia nemaifiind separată de evenimente curente, iar credinţa de viaţa cotidiană. Religia a devenit parte din ştiri, uneori ştiri de ultimă oră, sau din viaţa de zi cu zi, deschizându-se astfel perspectiva dezvoltării unui tip distinct de jurnalism, cel religios. Pentru ziaristul creştin, aceasta este o oportunitate uriaşă de a împărtăşi Adevărul lui Dumnezeu, nu doar celor cu care vine în contact personal, ci unei largi audienţe dornice să afle, să înţeleagă, să găsească răspunsuri la întrebări de natură religioasă. Astfel este valorificat la maximum potenţialul de răspândire a Cuvântului lui Dumnezeu în lume, cu finalitate asupra transformării individuale după modelul unic al lui Iisus Hristos, în continuarea lucrării de comunicare a Sfântului Apostol Pavel.