Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat - păzirea poruncilor) Luca 18, 18-27 În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să
Cum este şcoala astăzi aşa va arăta societatea mâine
Pe fondul turbulenţelor sociale care au apărut atât în Europa, cât şi peste Ocean, se vede în mod limpede cât de „inspirată” a fost viziunea, paradigma corectitudinii politice în statele civilizate. La baza acesteia stă principiul laicității, exprimat printr-un amestec ciudat de indiferenţă, chiar ostilitate faţă de religie şi Biserică, prin separarea statului de individ, de valorile tradiţionale şi culturale. Practic, individul ca persoană a unei societăţi s-a văzut abandonat de stat, chiar în conflict deschis cu acesta. Începutul acestui demers ideologic îl are ca autor pe Karl Marx, care practic a schimbat modul de raportare a individului la societate, considerând că nu individul alături de semenii săi constituie societatea, ci societatea este cea care îl formează pe individ, chiar împotriva voinţei sale.
Astfel au luat naştere dictaturile secolului XX - fascismul şi comunismul. Nu personalitatea umană, cu valenţele şi darurile sale, cu aspiraţiile şi înzestrările ereditare, cu darurile de la Dumnezeu contează, ci ceea ce hotărăşte o entitate abstractă, o societate care îşi doreşte să-l formeze pe individ după principiile şi normele sale utopice. Ruperea individului de societate a creat un nou tipar de gândire, extremist, fie că vorbim de extremismul de dreapta sau de stânga. În numele unor principii sociale au fost mutilate şi distruse milioane de vieţi. Marxismul secolului XX s-a metamorfozat în neomarxismul american al secolului XXI, în care trebuie să te simţi „vinovat că eşti alb”, iar în numele unor principii ale corectitudinii politice, minorităţile dictează asupra majorităţii. Ne putem întreba în ce măsură în statele civilizate mai putem vorbi de democraţie, de respectul autentic pentru valorile fundamentale ale omului.
Corectitudinea politică este noua ideologie, este noua dictatură în care eşti obligat să placi sau să nu placi ceva sau pe cineva pentru motive absolut groteşti: culoarea pielii, opinia asupra identităţii de gen. În astfel de societăţi se predică „toleranţa fără frontiere”, care stabileşte că dacă nu eşti „politically correct” trebuie să fii sancţionat, pus la stâlpul infamiei. Ceea ce se întâmplă astăzi în lume, mişcările sociale din SUA, Marea Britanie, Franţa, reprezintă un eşec al sistemelor de educaţie, un fiasco al abordării seculare a educaţiei. Şcolile au devenit spaţii mai mult ale inoculării ideologiei seculare şi mult mai puţin ale epistemologiei știinţifice sau culturale. Odată intrat în societate, dar şi în şcoală, curentul neomarxist de astăzi se caracterizează prin răsturnarea tuturor valorilor, promovarea urii şi a dispreţului pentru tot ce este considerat valoros. În Occidentul politic corect, relativismul și neomarxismul au înlocuit lupta de clasă cu lupta de rasă. Prin educaţie se încearcă acum formarea personalităţii „omului nou”, un proiect visat de comuniştii sovietici sau chinezi, în care sunt cultivate idei şi mesaje „anti-” fără un fundament raţional. Neomarxiştii militează pentru o nouă ordine mondială, pentru un sistem de convingeri fără repere istorice, culturale sau identitare. Practic, am intrat într-o nouă etapă a globalismului. În America, profesorii de liceu, deşi nu sunt convinşi de ideile de stânga, totuşi mimează un comportament de complianţă, pentru a fi în „armonie” cu noul curent de gândire instalat. Şi în România putem identifica atitudini în centrele universitare sau în licee de aliniere la noile ideologii neomarxiste. Motivul este unul pe cât de pueril, pe atât de toxic: de a fi o societate modernă, în rând cu lumea.
Fracturile logice sunt consecinţele vizibile ale ideologiei neomarxiste. De exemplu, este de bun augur să vorbim mai mult de valorile globalismului, ale secularismului, ale corectitudinii politice şi puţin, chiar deloc, despre istoria românilor, despre valorile şi personalităţile care au făcut cinste acestui popor. Iar acest lucru s-a realizat foarte simplu, prin reducerea numărului de ore de istorie a românilor sau de geografie, de patrimoniu cultural şi prin încercările repetate de eliminare a orei de religie din curricula de bază. Astăzi, şcoala noastră este presată să admită o disciplină care în Vest a creat devianţa comportamentală la care asistăm. De ce? Pentru a ajunge în scurt timp ca şi în societatea românească să fie dărâmate statui sau monumente simbolice pentru identitatea culturală a acestui neam.
Ce altceva voia să reprezinte scoaterea icoanelor sau a însemnelor creştine din şcoală? În locul identităţii culturale româneşti, dacă lucrurile vor merge în această direcţie, şcoala va forma identitatea de gen, va promova educaţia sexuală, „educaţia pentru anarhie”. Şansa acestei naţii stă în puterea interioară de a se opune tăvălugului ideologiei care bântuie în aceste vremuri lumea, neomarxismul. Cât despre educaţie, aşa cum este şcoala astăzi aşa va arăta societatea mâine.