De Crăciun, Cerurile îmbrăţişează pământul

A venit iarăşi Crăciunul! Planeta îşi încetineşte pentru câteva zile mişcările de rotaţie şi revoluţie, ca să nu tulbure cu zgomotele şi suspinele ei Pruncul divin din braţele Sfintei Fecioare Maria.

În „satul global” lucrurile se schimbă de la o clipă la alta, oamenii se nasc, se trec şi se petrec. Împărăţiile şi democraţiile lumii se ridică şi se coboară pe valurile de încredere sau de neîncredere ale popoarelor. Noutăţile tehnologice, fluxurile informaţionale şi miturile postmodernităţii târzii relansează obsesiv proiecte de paradisuri virtuale, cu prognozate împliniri terestre ori extinse spre îndepărtate sisteme solare. O nouă generaţie de prunci învaţă să vorbească şi află în aceste zile despre Pruncul născut „la Betleem colo-n jos”, despre magi şi despre toate câte s-au mai întâmplat.

Povestea vine din trecut, prin glasul dulce al mamelor sau al bunicilor, dar vine şi din viitor. Hristos Se naşte la „plinirea vremii” (Galateni 4, 4), însă El rămâne veşnic şi netrecător, dincolo de sfârşitul veacurilor şi mai presus de toţi vecii, ca taină a vieţii: „Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9, 5).

La iubirea lui Dumnezeu, răspunsul omului este libertatea. Şi astăzi, ca şi atunci, lumea are ritmurile ei. Unii cântă colinde cu îngeri şi păstori, alţii ridică sabia împotriva celor ce-L iubesc pe Prunc, iar o altă parte rămâne indiferentă la „vestea cea bună” şi nu este interesată decât de mai multă putere, mai mult confort şi mai multă bogăţie. Unii se consideră mai creștini decât frații lor, pe care-i acuză că au uitat semnificaţiile sărbătorii şi s-au lăsat cuprinşi de mrejele unei societăţi de consum. Alții nu înțeleg de ce acum, în era zborurilor intergalactice, nu se poate prăznui, în toată lumea creștină, la aceeaşi dată, naşterea Mântuitorului Iisus Hristos.

Aparent doar suntem mai aproape unii de alţii şi pretindem că în „cercul strâmt” al comunicării globale putem vedea mai clar ce fac oamenii pentru Dumnezeu şi ce face Dumnezeu pentru oameni. Dar adesea noi risipim darurile Celui de Sus cu naivitatea copiilor care trec grăbiți de la o jucărie la alta sub luminile bradului de Crăciun; adesea căutăm în alte locuri rezolvări la probleme pe care Domnul le-a luat asupra lui atunci când S-a făcut Fiul Omului. Creştinismul este „comoara cea ascunsă” în genele umanităţii noastre şi, periodic, generaţii după generații descoperă că valorile creştine pot face lumea întreagă mai bună.

Marea taină a Crăciunului stă în perpetua lui actualitate, în certitudinea că Dumnezeu ne iubeşte şi că „lumina cunoştinţei” ne ajută să vedem lumea dincolo de învelişurile ei superficiale. Naşterea Domnului este marele eveniment care reglează ceasornicul universal. Dă sens istoriei umanității şi întregii creaţii, împarte timpul în „înainte de Hristos” şi „după Hristos”, El fiind mereu Acelaşi. Cu fiecare an, de Crăciun, Cerurile îmbrăţişează pământul, după cuvintele cântării din biserici: „Hristos Se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!” Iar în aceste zile, bisericile sunt cele mai înalte clădiri de pe pământ, cu crucile lor scară către cer şi cu altarele lipite de peştera din Betleem.