De la „Crăciun fericit!” la „urări de sezon”

Un document intern al Comisiei Europene își propunea, recent, să înlocuiască denumirea de „perioada Crăciunului” cu „perioada vacanțelor”, în numele „incluziunii”. Același document își propunea să elimine referințele la religie și gen și să facă să dispară până și formula „doamnelor și domnilor”.

Printre cei care au criticat documentul - retras, în cele din urmă - se numără și Papa Francisc. „Multe dictaturi au încercat să facă acest lucru în istorie”, a declarat Suveranul Pontif. „Gândiți-vă la Napoleon. De acolo, gândiți-vă la dictatura nazistă, la cea comunistă... este moda secularismului diluat... însă este ceva care a eșuat de fiecare dată, în istorie”, a spus Suveranul Pontif, avertizând că „Uniunea Europeană trebuie să aibă grijă să nu pornească pe drumul colonialismului ideologic”.

Această abordare prin care corectitudinea politică încearcă să elimine orice referire la Crăciun pentru a nu jigni minoritățile durează de cel puțin două decenii, în lumea noastră occidentală. Dacă scopul este acela de a promova diversitatea și toleranța, abordarea se dovedește inutilă, ba chiar contraproductivă. În India este celebrat în fiecare an festivalul Diwali, în Israel este sărbătorită Hanuka, iar în China este sărbătorit Anul nou chinezesc; la fel, și țările majoritar creștine sărbătoresc Crăciunul în mod tradițional, fără a jigni prin aceasta în vreun fel indienii, evreii sau chinezii din țările respective. Această obsesie pentru incluziune riscă, dimpotrivă, să anuleze orice fel de diversitate și de profunzime reală.

Există un război împotriva Crăciunului purtat, în modernitate, de același duh revoluționar pe care îl vedem manifestându-se și în prezent prin intermediul secularismului și al corectitudinii politice? În Uniunea Sovietică, între 1917 și 1991, sărbătorirea Crăciunului a fost interzisă în numele ateismului și materialismului științific. În anii 1920, bolșevicii îi instigau pe copii să protesteze față de bradul de Crăciun și să scuipe pe crucifix - simbolul morții și al învierii lui Hristos. Și ne amintim cum, în România comunistă, Moș Crăciun fusese înlocuit de Moș Gerilă, iar Crăciunul de... sărbătorile de iarnă.

În Germania nazistă, sărbătoarea Crăciunului a fost de asemenea interzisă, iar colindele tradiționale au fost mutilate; versurile unor colinde au fost deturnate în direcția unor mesaje rasiste, pentru a servi propagandei naziste. În timpul Revoluției franceze, slujbele de Crăciun au fost interzise. Chiar și „plăcinta regilor”, faimoasa prăjitură tradițională care marchează ziua în care cei trei magi (regi) au venit cu daruri la pruncul Iisus, a fost înlocuită de „plăcinta egalității”. Oare unde am mai văzut asta - anularea unor tradiții în numele unui ideal frumos ambalat?

Privind la aceste exemple din istoria recentă, trebuie să fim conștienți că nu asistăm la niște gesturi inocente sau erori minore făcute în numele „vorbirii corecte”. Standardizarea și nivelarea ­culturală reprezintă un fenomen violent și periculos; spre ce poate duce el vedem în exemplele de mai sus.

Dar de ce supără atât de tare Crăciunul? Pentru tot ce reprezintă el: familia tradițională reunită în jurul bradului, darurile și generozitatea și colindele care vestesc nașterea Mântuitorului Hristos. La un nivel mai profund, Crăciunul presupune asumarea de către Dumnezeu a unei condiții umile, prin nașterea într-o iesle. Exemplul pe care ni-l dă Hristos - care s-ar fi putut naște foarte bine într-un palat, atât Fecioara Maria, cât și Dreptul Iosif fiind de os regesc - este unul al renunțării, umilinței și modestiei. Și nu în ultimul rând, ne îndeamnă la fuga mundi, la dezlipirea de cele lumești, la refuzul față de spiritul vremii, de mentalitatea lumească, de duhul lumii acesteia. Și acest refuz este cel care supără, în cea mai mare măsură, în vremurile noastre. Noi să rămânem însă tari în credința noastră, orice „recomandări” de limbaj ar mai veni de la cezarul vorbirii și gândirii „corecte politic”.