„De la stea au învățat să se închine Ție...”

Conform sistemului nostru de măsurare a timpului, iată că s-au perindat pe pământ vreo 80 de generații de oameni de la plinirea „tainei celei din veac ascunse și de îngeri neștiută” (Romani 16,25; Coloseni 1, 26), Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Dar, în acest răstimp, în această „vârstă a înțelepciunii” omenești exprimată însă în generații, se cuprind miliarde de oameni care și-au trăit viața în era noastră, în partea de istorie pecetluită de Întruparea Fiului lui Dumnezeu: „Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1, 14).

Odată cu trecerea anilor, bucuria Crăciunului aduce nostalgia dulce a copilăriei, dar și sentimentul că pierdem, încet dar ireversibil, tradițiile și obiceiurile din străbuni. Privite din exterior, viețile noastre nu mai par a fi în armonie cu tihna și așezarea întru taină ale celor de demult. Spiritualitatea ortodoxă permite însă ieșirea din timpul profan și intrarea în supra-timpul sărbătorii („Astăzi S-a născut Hristos...”), slujbele Bisericii ne aduc mireasma veșniciei și conștiința că taina Crăciunului nu este doar o moștenire culturală din trecut, ci vine din viitorul nostru, de dincolo de timp.

Orânduirile, trecătoare în spațiu și timp, au avut întotdeauna tendințe centrifuge față de miezul tainei. La venirea Domnului în lume, nu s-a găsit pentru El și Maica Sa Preacurată decât o peșteră săracă, dar El a transformat-o în palatul Celui necuprins. Ostilitatea și cruzimea lui Irod L-au făcut pribeag în pământ străin, dar El a venit să primească Crucea de bunăvoie, pentru mântuirea tuturor. Au străbătut veacurile cuvintele limpezi ale Evangheliei care vorbesc despre genealogia umană a Dumnezeului-Om și faptele Sale minunate care au schimbat lumea din temelii. Nu doar cronicile și istoriile popoarelor creștine stau mărturie peste timp, ci și literatura, muzica, artele vizuale vorbesc despre raportarea generațiilor de oameni de dinaintea noastră la Hristos-Mesia, Pruncul Iisus născut la Betleem și Domnul Cel înviat din morți, înălțat de-a dreapta Tatălui, întru slava Preasfintei Treimi. Scria poetul nostru național Mihai Eminescu în 1881: „Învăţăturile lui Buddha, viaţa lui Socrat şi principiile Stoicilor, cărarea spre virtute a chinezului La-O-Tse, deşi asemănătoare cu învăţămintele creştinismului, n-au avut atâta influenţă, n-au ridicat pe om ca Evanghelia, această simplă şi populară biografie a Blândului Nazarinean, a cărui inimă a fost străpunsă de cele mai mari dureri morale şi fizice şi nu pentru El, ci pentru binele şi mântuirea altora”.

Omenirea a acumulat în aceste două milenii creștine progrese tehnice și științifice, a frământat idei, mentalități, comportamente și experimente diferite, confruntate în spațiul global. De la vechea lume agrară și pastorală la revoluțiile industriale, la era infor­mațională și societatea în rețea. În miriadele de biți ai Internetului, Pruncul divin grăiește tainic și generației nativilor digitali, așa cum a făcut-o, în alte moduri, părinților și bunicilor lor. Hristos Cel veșnic viu nu uită pe nimeni și deschide drumurile noastre către El, de la leagăn și până dincolo de mormânt.

Accelerarea artificializării și robotizării vieții va conduce la noi forme de raportare la spațiu și timp, pe care acum abia le intuim. Peste un secol sau un mileniu, dacă, urmând prognoze optimiste, vor fi construite autostrăzi ale păcii și bunăvoirii, urmașii noștri vor sărbători Crăciunul pe alte planete sau în alte galaxii. Rețelele lor de comunicare cu cei de acasă vor fi, desigur, superioare tehnologiilor din vremea noastră. Dar, negreșit, ceea ce va rămâne este rugăciunea, ca legătură tainică și cale neschimbată de comunicare cu Cel mai presus de ceruri. Și poate că orizontul cunoașterii lor despre lume îi va face pe oamenii din viitor să înțeleagă mai profund sensul cântării din vechime: „...de la stea au învățat să se închine Ție, Soarele dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de Sus, Doamne, mărire Ție!”