Despre credință, prevenție şi libertate

De la începutul acestui an, autoritățile de pe întreg mapamondul și-au avertizat populaţiile, preventiv, asupra amenințării și riscurilor expunerii la virusul SARS-Cov-2, care face ravagii și victime, prin modul insidios şi extrem de greu de controlat (deocamdată) de răspândire în mod special printre persoanele vârstnice cu anumite probleme de sănătate, numite tehnic comorbidități, dar nu numai. ­Această nouă realitate a creat un nou front spiritual global în rândurile comunităţilor de credinţă de pretutindeni, punând la grea încercare libertatea de manifestare religioasă. 

Faptul că interdicțiile au fost luate de către autorități, în principiu, de la început, cu intenția bună de prevenire a pandemiei poate fi demonstrat luând în considerare simplul fapt că doar o amenințare reală, iar nu o conspirație, așa cum sunt unii înclinați să creadă (această convingere continuă, din păcate, să facă ravagii în interiorul comunităţii de credinţă prin neluarea în serios a existenţei bolii şi efectelor ei), a putut ­angaja asumarea unor costuri financiare imense, nemaiîntâlnite în cazul democrațiilor „libere” ale modernității, ale ­măsurilor pentru bugetele statelor. 

Evident că nici un fel de abuzuri exterioare în privinţa manifestării libertăţii religioase nu sunt acceptabile pentru ­conştiinţa creştină în general şi ortodoxă în special. În cazul unora dintre credincioșii ortodocși, aceste interdicţii şi restricţii au provocat extrem de multă tulburare și o atitudine principial de respingere instinctivă și natural autoimună a oricăror ingerinţe din partea puterii politice (mai ales după trauma trăită în regimul totalitar din trecut) în organismul comunităţii. Iar ameninţarea apărută în interiorul comunităţilor de credincioşi odată cu pandemia constă în apariţia suspiciunii multora, mai slabi în credinţă, legată de posibilitatea răspândirii bolii prin simpla prezenţă în sfintele locaşuri sau atingerea unor obiecte sfinte sau sfinţite, culminând cu Sfânta Împărtășanie.

Soluţia la dilema „acceptăm sau respingem noi, credincioşii, orice măsură de prevenţie impusă de autorităţi” poate fi găsită doar prin asumarea în deplină libertate de conştiinţă a binomului credinţă-prevenţie, adică şi credinţă tare, şi prevenţie deplină. Aici nu este vorba de o antinomie, pentru că dacă ar fi așa, ar însemna că a noastră credință propovăduiește inconștiența, nepăsarea. Or, nu, grija față de propria sănătate și, prin aceasta, a celor din jurul nostru este de la sine înțeleasă. Ceea ce e inacceptabil pentru un creștin este însă altceva, frica. Frica slăbește credința și, mai mult decât atât, o reduce la 0. Iată ce scrie la cartea Înțelepciunii lui Isus Sirah: „Vai inimilor celor fricoase și mâinilor celor slabe și păcătosului care umblă pe două cărări! Vai inimii celei slabe! Că nu crede, pentru aceea nu va fi apărată. Vai vouă, celor ce ați pierdut răbdarea! Ce veți face când vă va cerca Domnul? Cei care se tem de Domnul nu vor fi necrezători cuvintelor Lui, și cei ce-L iubesc pe El vor păzi căile Lui” (Isus Sirah 2, 13-17). 

Cu alte cuvinte, avem nevoie de încredinţarea nezdruncinată că prin Trupul şi Sângele Mântuitorului, adică prin Sfânta Împărtăşanie şi prin materia sfinţită de harul dumnezeiesc necreat, nu se poate transmite nici o boală sau moartea, iar pe de altă parte, să luăm toate măsurile de prevenţie posibile din iubire faţă de aproapele.