Despre muncă și binecuvântare

Asumarea unui job este în zilele noastre condiționată de remunerația primită - expresie materială concretă a stimei de sine și a ­fructificării potențialului de implicare într-o anumită activitate. Cugetarea din bătrâni că „e mai bine să muncești degeaba decât să stai degeaba” este tratată doar cu un zâmbet condescendent de tânăra generație, deși există uneori angajamente admirabile pentru voluntariat.

Sunt oameni care muncesc din greu, dar simt că profitul le trece printre degete, că nu se leagă nimic consistent și că eforturile depuse se aseamănă celor ale lui Sisif din mitologia greacă. Pescar la Marea Galileei, la Mediterana sau la Marea Neagră, după o noapte în care năvoadele sunt goale, oboseala se amestecă cu sentimentul deșertăciunii și disperarea nereușitei. La fel sunt resimțite eșecurile în orice altă îndeletnicire umană.

Pescuirea minunată de la Marea Tiberiadei ne ajută să înțelegem cât de mult datorăm prezenței harului lui Dumnezeu în tot ceea ce facem bine pe pământ, în munca noastră de fiecare zi. Deși oamenii asociază succesul cu pregătirea intelectuală, calitățile și experiența profesională, adevărul cuvintelor Evangheliei germinează tainic în toate domeniile de activitate, de la cele repetitive și apropiate de natură până la nanotehnologie și inteligență artificială, de la agricultorul care așteaptă să culeagă roadele muncii sale în toamnă, dar depinde de ploile la bună vreme și de fiecare zi cu soare, la savantul care caută cu înfrigurare noi formule sau la artistul care așteaptă aripa mângâietoare a îngerului inspirației. Pentru că „nimic nu-i ușor pe pământ/ căci roua este sudoarea privighetorilor/ ce s-au ostenit toată noaptea cântând” (Lucian Blaga).

Rezultatele muncii nu sunt totdeauna constante: unii obțin mai puțin decât investesc (în lucruri sau în oameni), alții adună spectaculos profituri consistente, meritate sau nemeritate - după judecata semenilor lor. Dar Sfântul Apostol Pavel ne încredințează că „Dumnezeu nu Se lasă batjocorit, căci ce va semăna omul, aceea va și secera” (Galateni 6, 7).

Sunt multe pilde și îndemnuri în Sfânta Scriptură și în scrierile Sfinților Părinți care fericesc pe lucrătorii cei vrednici din via Domnului. Dăruitorul talanților ne îndeamnă să-i chivernisim cu hărnicie, dar să nu transformăm râvna noastră într-o idolatrie a banului, a profitului cu orice preț și nici măcar într-o idolatrie a muncii în sine, a stării de a fi mereu ocupat și în alertă. Munca cinstită devine o ofrandă adusă Celui mai presus de lume: „Orice ați face, lucrați din toată inima, ca pentru Domnul, și nu ca pentru oameni” (Coloseni 3, 22).

Admirăm pe oamenii dedicați trup și suflet profesiei lor, asemenea pescarilor galileeni pe care îi întâlnește Mântuitorul Hristos. Dar El face din ei pescari de oameni pentru că, mai presus de meșteșuguri și trude, se află un profesionalism al spiritului care deschide calea spre primirea harului și binecuvântării. Acesta se construiește pe curăția inimii, prin jertfelnicia lucrării făcute temeinic, și devine locul împlinirii miracolelor lui Dumnezeu în lume.