Discreția care învinge vulgaritatea lumii

Cu fiecare sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului ­redescopăr forța nebănuită a fragilității. Când în timpul Cruciadei a IV-a latinii de dincolo de Mare se acopereau de rușine ucigându-și frații ortodocși - era 9 aprilie 1204 - cutreierând Cetatea lui Constantin, au descoperit o icoană pe care nu o văzuseră până atunci. O femeie de o caldă frumusețe se afla întinsă pe un pat al morții, înconjurată de Apostoli și Sfinți. Cu totul nevăzut de ei, care cutreieraseră destul, era că imaginea centrală ce părea a unei înmormântări se afla însoțită de Domnul Iisus Hristos Care ținea în brațe un prunc înfășat. Li s-a spus că acela era sufletul curat ca de prunc al Maicii Domnului la icoana Adormirii căreia priveau. Mulți dintre ei au căzut în genunchi și au descoperit că Maica cea Născătoare de Dumnezeu era stăpâna, în fapt, a unei Cetăți pe care o batjocoriseră. Se va mai întâmpla și în alte situații ca Maica Domnului să privească la ura dintre frații aceleiași credințe, să asiste cu dragostea ei văduve și orfani, victimele colaterale ale urii care a dominat lumea în repetate rânduri. Ură care pare că prin virulență de atitudine și limbaj și prin acțiuni ascunse în moarte domină lumea și astăzi.

Ne trăim viața cotidiană printre zvâcniri de ură și violență. Fie că e vorba de atitudini și limbaj, fie de indiferențe care ucid ori lașități care te obligă să te întrebi care este locul tău în viața ta. Deseori constați cum rana ta e comună cu a altora. Dar și cum lipsa de unitate în Duh rupe din liniștea lumii fâșii din care se drapează mai apoi ideologii care fățăresc creștinismul. Modelul Fecioarei Maria declanșează deseori ură și o contraargumentare lipsită de sens logic. Lipsită de minimă decență. Maica Domnului, însă, vine, de fiecare dată, să certe cu smerenie orice exces care privește viața femeii. Orice agresiune asupra femeii și orice diluare a distincției feminine. Toate ideologiile născute din zgura nimicului ce-și corectează etica doar în funcție de valul de finanțare se lovesc de limpezimea privirii Maicii Domnului.

Priviți istoria Mântuitorului. Maica Domnului, cu temere, dar și cu un curaj omenesc nedovedit de nimeni până la ea și nici după aceea, se biruie pe sine pentru a înțelege taina Nașterii Mântuitorului. Apoi ca o lumină-om însoțește Lumina. Gravă și hotărâtă - recitiți momentul de la Cana Galileei - duioasă și plenară în însoțire - la picioarele Crucii, deși, sunt convins, s-ar fi vrut ea însăși răstignită. O prezență. Discretă, dar prezență. Fără urmă de absenteism ori indiferență. Ea însoțește Pruncul, nu și-L însușește doar sieși. Poartă bucurie, dar nu cere să fie, spectacular, în centrul atenției. Propune, prin discreție, comportamentul Bisericii ce o are de Maică. Și oferă, până la capăt, modelul acestei discreții legate de Împărăția lui Dumnezeu.

Născătoare a Dumnezeu-Cuvântului ce Se întrupează din sângiuirile sale, Maica Domnului învinge vulgarul răutății și caricaturizării binelui și dreptății cu smerenia mărturisitoare. Prăznuirea Adormirii sale ne învață modul prin care Dumnezeu-Omul Iisus Hristos i-a răsplătit maternitatea: ... întru Adormire lumea nu ai părăsit! A rămas de veghe și model celor care, cu smerenie, iubesc cuvintele și discreta creștere în taina mărturiei. Spunând lumii că Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos este valabilă numai cu Maica Sa, Fecioara Maria, Născă­toarea de Dumnezeu, în miezul ei de lumină. Cu discreția ei care învinge vulgaritatea lumii.