Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat - păzirea poruncilor) Luca 18, 18-27 În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să
Fericiţi făcătorii de pace!
„Toată lumea judecă demn de ură pe cel care violează pacea şi, în acelaşi timp, cei care violează pacea nu vor să fie consideraţi perturbatori, ci din contră, ei vor să treacă drept oameni care o caută“, observa pedagogul ceh Comenius. Oare cum şi când ar putea fi înlăturată cauza vechii rivalităţi ivite în teologia şi filosofia Evului Mediu care pare a mai tulbura încă pacea socială, stând la baza crizei valorilor din societatea contemporană? Această criză a condus, printre altele, şi la necesitatea unei reforme în educaţie. În această dezbatere, un aspect interesant legat de locul religiei în programa şcolilor publice îl constituie preocuparea pentru valorile morale şi sociale care trebuie întipărite în mintea şi sufletul copiilor. Celor care susţin progresul cu orice preţ, acuzând pregătirea rudimentară a preoţilor care ar ţine în ignoranţă masele, li se poate reproşa în egală măsură faptul că la originile crizei valorilor se află de fapt tocmai obsesia ştiinţificităţii lor. Din păcate, este foarte greu ca mândria ştiinţificităţii celor care caută cu orice preţ înnobilarea prin cultură să pălească în faţa eşecului unor domenii ştiinţifice care nu au făcut altceva decât să prelungească în mod chinuitor drumul către moarte, după cum afirma profesorul Ezekiel Emanuel, directorul Departamentului de Studii Biotehnice din cadrul Institutului Naţional de Sănătate din Statele Unite ale Americii.
După cum se ştie, când o valoare tinde să înlocuiască alte valori se produce un conflict axiologic care, în funcţie de gravitatea sa, conduce la ofense particulare, noi forme de dictatură şi chiar războaie mondiale. Aşa se întâmplă când ştiinţa şi morala tind să înlocuiască religia sau când religia tinde să înlocuiască politica, ca în Orientul Mijlociu. Atunci când omul resimte efectele acestui conflict axiologic, tot ceea ce are de făcut este să încerce o recuperare a decalajului dintre cunoaşterea mistică şi cea raţională. Potrivit acestei soluţii oferite de Biserica Ortodoxă, sănătatea raţiunii depinde, de fapt, de sănătatea sufletului.
Pentru a nu cădea pradă ispitei aceleiaşi mândrii de care suferă ştiinţificitatea, se cuvine să acceptăm cu smerenie că o bună parte din soluţiile la problemele actuale bisericeşti trebuie să vină din trecutul istoric al Bisericii noastre. Spre exemplu, o astfel de folosire a trecutului drept argument pentru noile provocări pastoral-misionare bisericeşti ar putea scoate în evidenţă impactul major asupra conştiinţei naţionale al întâlnirii dintre intelectualitate şi cler care a culminat cu închegarea grupului „Rugul Aprins“ de la Mănăstirea Antim. Acest punct culminant, care reprezintă doar un episod din asumarea de către Biserică a misiunii sale culturale, scoate în evidenţă cât de comună trebuie să le fie oamenilor rugăciunea. Înţelegând că această misiune culturală a Bisericii Ortodoxe Române a îmbrăcat de fapt forma unei şcoli a rugăciunii pentru intelectuali care a funcţionat iniţial pe lângă fiecare parohie sau mănăstire, merită pus în lumină faptul că părintele Daniil Tudor, iniţiatorul mişcării „Rugul Aprins“ de la Mănăstirea Antim, intenţiona - după o mărturisire a Mitropolitului Antonie Plămădeală al Ardealului - să aibă ucenici tineri, cărora să le predea Rugăciunea lui Iisus, tineri care, apoi, s-o răspândească mai departe, tainic, în întunericul care se instala în România pe lungă durată.